- Marcel Ciolacu, desemnat premier de Klaus Iohannis
- Cine este Crin Antonescu?
- Acord între PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale. Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale
- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
Orchestra Română de Tineret va concerta la Sala Palatului avându-l ca solist pe pianistul Nobuyuki Tsujii
În seara de 10 septembrie, pe scena Festivalului International George Enescu va avea loc un nou concert în care dimensiunea internațională este prezentă: un dirijor german, un reputat pianist japonez și o orchestră românească. Pe scena de la Sala Palatului, de la ora 20:00, va concerta Orchestra Română de Tineret, dirijată de Michael Sanderling. Solistul serii este pianistul Nobuyuki Tsujii.
În program: Concertul Românesc – de Gyorgy Ligeti, Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră – de Serghei Rahmaninov, Cvartetul cu pian nr. 1 –de Brahms / Schönberg.
Născut orb, pianistul și compozitorul japonez Nobuyuki Tsujii uluiește lumea cu talentul său muzical excepțional, el fiind inclus, la doar 30 de ani, în topurile internaționale cu cei mai buni muzicieni din lume. Impresionat de simțul lui muzical deosebit, John Giordano, directorul muzical și dirijorul Corpus Christi Symphony Orchestra, președintele juriului pentru competiția Cliburn, a mărturisit: “Este uimitor! Am închis ochii și este atât de fenomenal, încât este greu să-ți reții lacrimile. Nobu a cântat una dintre cele mai dificile piese de Beethoven, de o oră [Sonata nr. 29], fără cusur. Ceea ce este, în sine, ceva extraordinar, pentru orice muzician. Însă pentru un nevăzător, care a învățat după ureche, este ceva aproape de neconceput.”
Nobu Tsujii este și un compozitor de mare talent. El compune multă muzică de film, creațiile sale ilustrând numeroase filmele japoneze de succes. În 2011, compozițiile sale i-au adus marele premiu al Japonia Film Critics Award. Nobu este foarte iubit în Japonia. Marea campioană japoneză de patinaj artistic, Midori Ito duce faima lui Nobu și imensa lui sensibilitate și în lumea sportului, patinând în cadrul unui eveniment mondial (Master Elite Oberstdorf 2011) pe muzica lui, „Whisper of the River”.
Marele pianist Van Cliburn a afirmat într-un interviu acordat după recitalul de debut al lui Tsujii la Carnegie Hall (în noiembrie 2011): „Ce emoție să auzi acest pianist genial, foarte talentat, fabulos. Am simțit prezența lui Dumnezeu în sală, atunci când a cântat. Sufletul său este atât de pur! Iar muzica lui este atât de minunată, încât poate să urce la infinit, până la cel mai înalt cer.”
Sub bagheta dirijorului berlinez Michael Sanderling, pianistulNobu Tsujii va dialoga cu Orchestra Română de Tineret. Aceasta s-a format în anul 2008, la inițiativa violoncelistului Marin Cazacu, ca un program artistic și educațional sprijinit de Fundația ”Prietenii Muzicii – Serafim Antropov”. În prezent, proiectul „Orchestra Română de Tineret – spirit enescian și tradiție europeană” implică diverse activități de dezvoltare creativă. Scopul programului este de a oferi posibilitatea de formare a muzicienilor în orchestră, de a asimila un repertoriu cât mai bogat prin participarea la cursuri de măiestrie și, cel mai important, de a cultiva plăcerea cântatului în ansamblu alături de dirijori și soliști de renume internațional, precum: Bogdan Băcanu, Sarah Chang, Amanda Forsyth, David Garrett, Stefan Geiger, Andrei Ioniță, Kristjan Järvi, Roman Kim, Elizabeth Leonskaja, Ivan Ludlow, Plamena Mangova, Valentina Naforniță, Olga Pasichnyk, Wave Quartet, Peter Sadlo, Olga Scheps, Emmanuel Séjourné, Aleksey Semenenko și Pinchas Zukerman