- Casa din Home Alone a fost vândută chiar în preajma sărbătorilor
- Marcel Ciolacu explică zborurile private: „Am plătit din banii mei personali, nu din bani publici”
- Crăciunul: Istorie, Tradiții și Semnificații Profunde
- Nicușor Dan: „Să facem ce știm că trebuia făcut de 35 de ani”
- Atac masiv asupra Ucrainei în ziua de Crăciun
Orban anunță un proiect de colaborare cu PMP
Premierul Ludovic Orban a anunțat că PNL va aproba, luni, în Biroul Politic Național un proiect care prevede colaborarea cu PMP în consiliile județele și locale din țară, inclusiv în Consiliul General al Municipiului București.
„Chiar dacă au avut candidat propriu, noi am anunțat că suntem deschiși acestei colaborări. Noi mâine aprobăm în Biroul Politic Național un proiect de colaborare cu PMP în consiliile județene și consiliile locale la nivel de țară și implicit va fi și la nivelul Bucureștiului. PMP este aliat cu noi la guvernare”, a spus Ludovic Orban, la RTV.
Premierul a anunțat că un viceprimar al Capitalei va fi de la PNL, iar altul de la USR-PLUS.
„Cealaltă alianță, cu USR-PLUS, e deja stabilită. Am stabilit coordonatele înțelegerii în momentul în care am hotărât să îl susținem pe Nicușor Dan. Asta e înțelegerea: un viceprimar de la USR-PLUS, unul de la PNL. De asemenea, la sectoare, ideea de bază e un număr de viceprimari egal”, a mai spus Orban.
Acesta a precizat că scopul acestor alianțe este „să formăm majorități, să guvernăm împreună”.