- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Oradea Summer Film, cinematograf în aer liber
Oradea Summer Film, cinematograful în aer liber din Cetatea Oradea, va oferi gratuit publicului, în luna august, 18 filme de lung metraj, cele mai noi producţii cinematografice din lume, dar şi concerte tematice şi animaţii pentru copii, au informat joi reprezentanţi ai administraţiei locale.
Primul weekend va fi dedicat filmului românesc, fiind celebrat Centenarul Unirii.
“Evenimentul de anul trecut a fost foarte bine primit de cinefili. E o chestiune inedită să vezi filme de calitate în aer liber, chiar tolănit pe iarbă. Intenţia noastră este şi aceasta, de a le oferi orădenilor în perioada verii evenimente în spaţiu natural, în ambianţă plăcută, alternativă la televizor şi stat în casă. Vor fi proiectate filme din toată lumea, unele în premieră în România, care nu se văd la cinematografe, venite de la cele mai prestigioase festivaluri de film: Oscar, Cannes, Berlin, Rotterdam, San Sebastian, Sundance“, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Asociaţiei pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune, a Primăriei Oradea, Mihai Jurcă.
Evenimentul se va desfăşura în perioada 2 – 26 august, în parcul Cetăţii Oradea, unde vor fi amenajate două ecrane de proiecţie, unul principal pe care vor fi proiectate filmele pentru adulţi şi un ecran pentru copii, aceştia având parte de filme de animaţie din toată lumea, care nu se văd la televizor.
Proiecţiile vor avea loc în fiecare weekend, începând de joi până duminică.
Primul weekend (2-5 august) va fi dedicat filmului românesc, celebrând Centenarul din 2018.
Al doilea weekend (9 – 12 august), cu tema “Meet the Neighbours”, va fi dedicat filmului balcanic din ţările vecine României: Serbia, Ucraina, Bulgaria şi Ungaria.
Cel de al treilea weekend (16 – 19 august) va fi dedicat filmului european cu filme din Italia, Suedia, Danemarca, Portugalia.
Ultimul weekend (23 – 26 august) va fi dedicat unor ţări exotice precum Chile, Paraguay, Algeria şi Palestina. “Aceste filme accesează unele din cele mai relevante tematici actuale prin poveşti captivante, ale unor regizori tineri sau consacraţi “, a precizat Jurcă.
Copiii între 3 şi 12 ani vor avea parte de proiecţii speciale pentru ei, în fiecare joi şi vineri din luna august. Ei vor putea urmări animaţii din toată lumea, care nu sunt distribuite de canalele de desene animate sau la cinematografele multiplex, sub marca Anim’Est, cel mai important festival de animaţie din România
În fiecare sâmbătă, înainte de proiecţiile filmelor, va avea loc un concert tematic pentru weekendul respectiv. În cel balcanic, invitaţi sunt artiştii de la Taraf de Caliu