- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Opera Națională Română Iași aniversează 60 de ani cu spectacolul Tosca
Patru mari nume ale scenei lirice mondiale vor susține joi seara, de la ora 18.30, spectacolul Tosca, pentru a marca astfel cei 60 de ani de la înființarea Operei Naționale Române din Iași.
Directorul Operei Naționale Române Iași, Cosmin Marcovici, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că joi seara, pe scena Sălii Mari a Teatrului Național Vasile Alecsandri din Iași vor evolua nume celebre ale scenei lirice mondiale, precum soprana Lilla Lee (Coreea de Sud), tenorul Kamen Chanev (Bulgaria) și baritonul Carlos Almaguer (Mexic). Ei vor evolua alături de soliștii, orchestra, corul, baletul și corul de copii ai Operei Naționale Române Iași, sub bagheta celebrului dirijor Marcello Mottadelli.
"Am ales Tosca de Giacomo Puccini deoarece a fost spectacolul inaugural al Operei de Stat din Iași, în anul 1956. De atunci, în mod tradițional, în fiecare lună noiembrie, Opera Națională Română Iași, denumire sub care instituția lirică își desfășoară activitatea din anul 2003, pune în scenă spectacolul Tosca. Această nouă transpunere este cu totul și cu totul deosebită, dovadă stă faptul că biletele puse în vânzare s-au epuizat de mult timp", a declarat Cosmin Marcovici, directorul ONRI.