- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Olga Bucătaru a murit. Cunoscuta actriță avea 78 de ani
Actriță la Teatrul Odeon din București, Olga Bucătaru a murit. S-a stins în urma unui infarct, la 78 de ani. A fost cunoscută pentru roluri pe scena teatrului și în filme regizate de Sergiu Nicolaescu şi Radu Mihăileanu.
Născută chiar de Ziua Mondială a Teatrului, în 27 martie 1942, actriţa Olga Bucătaru a murit în 10 aprilie 2020, la Spitalul Elias din Bucureşti, în urma unui stop cardio-respirator, potrivit reprezentanţilor Teatrului Odeon.
Olga Bucătaru a absolvit în 1965 Institutul Naţional de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti, secţia Actorie, la clasa prof. George Dem Loghin şi un an mai târziu a debutat pe scena Teatrului Tineretului din Piatra-Neamţ, unde a fost angajată până în anul 1973.
După o scurtă perioadă petrecută la Teatrul de Stat din Satu Mare (1969 – 1970), în 1974, a devenit membră a trupei Teatrului Odeon din Bucureşti.
Cunoscută pentru rolurile ei, Olga Bucătaru a murit la 78 de ani
Pe scena Odeonului a avut colaborări cu regizori importanţi, printre care Dinu Cernescu („…ESCU” de Tudor Muşatescu – 1972), Sanda Manu („Să nu-ţi faci prăvălie cu scară” de Eugen Barbu – 1985), Alexa Visarion („Astă seară se joacă fără piesă” de Luigi Pirandello – 1988) şi Cătălina Buzoianu („Întâlnire în pădure” de Ofelia Strahl – 1992).
A interpretat rolul principal în „Patima roşie”, de Mihail Sorbul, regia Cristian Hadgi-Culea – 1975, iar ultimul său rol pe scena Odeonului a fost Mari în spectacolul „Veronika se pregăteşte să moară”, de Paulo Coelho, regia Gelu Colceag.
În 1972 a debutat în filmul „Bariera”, scenariu Teodor Mazilu, regia Mircea Mureşan, şi până în 1998, când ultimul rol interpretat în film este în „Trenul vieţii”, regia Radu Mihăileanu, a jucat în filme regizate de Sergiu Nicolaescu („Oglinda”), Mircea Daneliuc („Cursa”), Radu Mihăileanu („Trahir”), Constantin Vaeni („Buzduganul cu trei peceţi”).
În anul 2002 i se acordă Ordinul Naţional „Serviciul Credincios”, în grad de Cavaler.