- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
O seară de operă la Muzeul Național al Hărților
Publicul meloman, amator de istorii și cartografii vechi este invitat la un nou eveniment din Stagiunea „Cartografii sonore” ce promite o experiență culturală inedită: O seară de operă la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi.
Marți, 12 februarie 2019, de la ora 18:00, vor concerta două dintre cele mai apreciate voci ale operei românești: soprana Veronica Anușca și mezzo-soprana Daniela Chihaia Popa, alături de invitații lor: Sandra Eliza Bărănescu, Andreea Plopeanu și Alexandru Costea. Cei cinci soliști vor fi acompaniați la pian de Marta Tudor.
Harta care a inspirat acest concert este Corso del Danubio da Belgrado fino al Mar Nero, de Giacomo Cantelli da Vignola, publicată la Roma în anul 1684, în plină perioadă de dezvoltare a artelor spectacolului de operă.
Evenimentul face parte din proiectul „100 de ani în 100 de concerte” organizat de UCIMR și finanțat de Primăria Sectorului 1 prin Centrul Cultural al Sectorului 1.
Evenimentul va avea loc în saloanele Muzeului din Strada Londra nr. 39, iar intrarea va fi liberă prin rezervare direct pe site-ul Muzeului (locurile fiind limitate), la această adresă:http://www.muzeulhartilor.ro/event-item/cartografii-sonore-harta-corso-del-danubio-da-belgrado-fino-al-mar-nero/
Veronica Anușca și Daniela Chihaia Popa, nume consacrate și cu o vastă experiență de scenă, au construit un program care pune în valoare vocile tinere pe care le îndrumă, oferind publicului, în același timp, ocazia de a asculta momente de referință din Barocul muzical venețian, operă, belcanto, operetă și lied.
De altfel, autorul hărții ce urmează a fi prezentate a lucrat o bună perioadă la Veneția, iar stilul prin care este realizată harta cuprinde elemente specifice artei și cartografiei din perioada Barocului. Mai multe despre povestea hărții Corso del Danubio da Belgrado fino al Mar Nero vor fi expuse în prezentarea muzeografului Despina Hașegan.
Cu un repertoriu variat, ce acoperă patru secole de muzică vocală (sec. XVII – XX), artiștii vor aduce mai aproape de public emoția unor lucrări celebre compuse de A. Vivaldi, J. Strauss, I. Kálmán, J. Offenbach, V. Bellini, Ch. Gounod, P. Mezzetti, dar și lucrări de referință scrise de autori români precum N. Bretan, T. Brediceanu, T. Grigoriu.