- Marcel Ciolacu, desemnat premier de Klaus Iohannis
- Cine este Crin Antonescu?
- Acord între PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale. Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale
- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
O nouă reprezentație a spectacolului de teatru „SCHNEIDER ȘI SCHUSTER”
De la scena unui teatru din Lodz, la un lagăr de concentrare din Rusia, la condițiile dure ale Siberiei și apoi într-o societate liberă, actorii Mihai Călin și Richard Bovnoczki vor jongla între dramă și umor într-o nouă reprezentație a spectacolului de teatru „SCHNEIDER ȘI SCHUSTER”, regizat de Lucian Pavel, pe 9 decembrie, de la ora 20:00 la Sala Mare – ARCUB (str.Lipscani nr. 84-90).
Scrisă în anul 1993 de marele dramaturg evreu Joshua Sobol și jucată cu succes în teatre din Elveția, Germania sau Suedia, comedia amară în două personaje „SCHNEIDER ȘI SCHUSTER”, prezintă povestea a doi actori evrei ce decid să înființeze, la Lodz, în Polonia, un teatru care își dorește să atingă, prin intermediul spectacolelor, toate problemele de natură socială, umană și artistică ale timpului lor, neștiind că acest plan îi va conduce ușor către capcana lagărelor de concentrare. Cei doi evrei își trăiesc o bună parte din viață închiși, urmând ca apoi să fie deportați în Siberia iar după Perestroika-Glasnost, se trezesc în sălbatica lume capitalistă de astăzi.
„O călătorie în timp despre prietenie, despre confruntarea cu crizele majore ale istoriei și ale vârstei personajelor, toată înțesată cu un umor nebun. E despre umor. Și mai ales despre hazul cu care te privești în fiecare zi, chiar dacă festele pe care ți le joacă viața, istoria, pot fi fatale. Dacă îți lipsește acel umor sau îl rătăcești, ești pierdut.”, mărturisește regizorul Lucian Pavel.
Textul lui Joshua Sobol, în traducerea Adei Maria Ichim, exploatează intens talentul, experiența și disponibiliatea artistică a doi actori, aflați într-un punct înalt al maturității artistice și al forței creative, care își utilizează toate mijloacele artistice de care dispun: Mihai Călin și Richard Bovnoczki. Costumele și decorurile sunt realizate de scenograful Mihai Păcurar, iar mișcarea scenică poartă semnătura coregrafei Silvia Călin.
„Mihai Călin şi Richard Bovnoczki se privesc în ochi, dansează, cântă, plâng, ţipă, râd, într-o captivantă tragicomedie, poate una dintre cele mai reuşite dintre cele pe care le-am văzut montate până acum. Un spectacol inteligent, original şi foarte alert despre viaţa ca un carusel, despre iubire şi prietenie, despre dezamăgire, despre arta actorului, despre teatru, despre Holocaust şi efectele sale, creat fără prea mari efecte regizorale, în beneficiul interpretării celor doi talentaţi şi expresivi artişti”. (ileanaandrei.ro)
Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziţionate online de pe https://arcub.ro, bilet.ro sau de la casa de bilete ARCUB (strada Lipscani, nr. 84-90).
Prețuri: 35 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la casa de bilete cu legitimaţiile, pot achiziţiona bilete la preţul de 25 lei (Categoria II), în limita locurilor disponibile.
SCHNEIDER ȘI SCHUSTER
Autor: JOSHUA SOBOL
Traducător: ADA MARIA ICHIM
Actori: MIHAI CĂLIN, RICHARD BOVNOCZKI
Regie, ilustrație muzicală: LUCIAN PAVEL
Scenografie: MIHAI PĂCURAR
Coregrafia: SILVIA CĂLIN
Durata spectacolului: 75 minute