- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
- Garduri solare, nouă inovație pentru producția de energie verde
- Dacia demarează un program de concedieri voluntare
- Ordinea internațională amenințată la un nivel nemaiîntâlnit de la Războiul Rece
O nouă ediţie a seratelor muzicale OPERA FANtastica
Vineri, 31 martie 2017, de la ora 18:00, iubitorii şi cunoscătorii în devenire ai muzicii clasice sunt aşteptaţi la Muzeul Colecţiilor de Artă pentru o nouă ediţie a seratelor muzicale OPERA FANtastica, iniţiate şi moderate de Luminiţa Arvunescu în colaborare cu „Asociaţia pentru Muzică, Artă şi Cultură.
Invitata acestei serate – găzduite în premieră de Muzeul Colecţiilor de Artă este soprana Laura TĂTULESCU (foto sus) – una dintre cele mai reprezentative artiste din Noua Generaţie de Artişti Lirici formaţi în România, fostă membră a prestigioaselor Ansambluri de Solişti ai Operelor de Stat din Viena şi Munchen – cu care Luminiţa Arvunescu va dialoga, ca de obicei, atât pe teme de biografie personală, cât şi pe teme muzicale; o artistă, cu o splendidă carieră internaţională – despre care, ştim din păcate, foarte puţine – şi care va susţine o serie de momente muzicale inedite, cu concursul pianistei Luminiţa BERARIU.
Programul muzical al seratei va cuprinde şi o prima audiţie, cea a unei piese voce-pian, semnate de compozitorul francez Thierry HUILLET, prezent la eveniment împreună cu soţia sa, violonista Clara CERNAT.