- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
O inedită ”poveste muzicală” venețiană la Sala Radio
Miercuri, 12 februarie (ora 19:00), la Sala Radio, Orchestra de Cameră Radio și unul dintre muzicienii români care se bucură de apreciere atât în țară, cât și în străinătate – violonista Luminitza Petre – propun publicului o întâlnire… inedită în lumea muzicii.
În dublă ipostază – de dirijoare și de solistă – Luminitza Petre va cântă pe vioara Matteo Gofriller realizată la Veneţia, în 1690, Concertul pentru vioară şi orchestră semnat de Maddalena Laura Lombardini Sirmen (1745 – 1818). Născută în același celebru oraș italian, compozitoare și violonistă, aceasta este una dintre personalitățile care au marcat istoria muzicii cu o poveste de viață extrem de interesantă, desprinsă parcă dintr-un film artistic.
Provenind din părinți de origine nobilă, dar care își pierduseră averea, Maddalena Laura Lombardini Sirmen și-a început studiile muzicale la doar 7 ani, la orfelinatul unde locuia în Veneția. A primit ulterior lecții private de la Giuseppe Tartini, unul dintre cei mai mari violoniști ai vremii, care îi plătea și lecțiile la orfelinat. S-a căsătorit cu un alt apreciat violonist al vremii – Ludovico Sirmen – care a susținut-o în calea ei artistică, au compus chiar împreună câteva lucrări și au început să străbată Europa în turnee.
În concertul de la Sala Radio veți asculta de asemenea Schubert: Rondo în La major pentru vioară şi orchestră de coarde și Mozart: Simfonia nr. 40.
Încă din timpul studenţiei, Luminitza Petre a desfăşurat o bogată activitate solistică cu toate orchestrele filarmonice din România și cu Orchestra Naţională Radio. Consolidarea carierei sale a continuat cu apariţiile pe scene din Stuttgart, Mannheim, Bayreuth, Heidelberg, Nürnberg, Hamburg, Berlin, Milano, Strasbourg, Madrid, Bilbao, Zaragoza, Viena, Budapesta, Tokyo ș.a.
A fost invitată la festivaluri prestigioase ca „La Folle journée” – Nantes, Festivalul de la Aix en Provence, Edinburgh Festival, Bayreuther Festspiele și Festivalul Internațional ”George Enescu”.
Luminitza Petre a realizat imprimări pentru casele de discuri „Signum” și „Bietigheimer Kammersinfonie” – Germania, „Electrecord” – România și pentru Fonoteca Radio România. Integrala Sonatelor şi Partitelor pentru vioară solo de J.S.Bach, realizată la ”Bavaria Studio” München, a fost nominalizată pentru „Academy Award” în Tokio.
În 2007, cu ocazia intrării României în Uniunea Europeană, a înfiinţat la Stuttgart „Camerata Enescu” şi „Festivalul George Enescu Stuttgart”, sub egida Forumului German-Român şi a Consulatului Român din München.
Practica îndelungată în funcţia de concert-maestru la Orchestra de Stat Stuttgart şi deopotrivă la Academia Internaţională Bach sau la Orchestra de Cameră Heilbronn au avantajat startul în cariera sa dirijorală. A dirijat repertoriu simfonic cu Filarmonicile din Nürnberg, Moscova, Oradea, Timişoara, Sibiu, Ploieşti și Orchestra de Cameră Radio.
Concertele pot fi ascultate în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro. Biletele la concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.