- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Nou zăcământ de gaze descoperit pe teritoriul României
Încă se mai găsesc gaze pe teritoriul României. Greu, dar mai apar. OMV Petrom a anunțat descoperirea unei resurse care poate genera circa 500 de mii de metri cubi de gaze în zona Olteniei.
Sonda a fost săpată în apropierea unui zăcământ aflat deja în exploatare, la Totea, în județul Gorj. Compania a săpat până la 4300 de metri.
Investițiile în noua sondă și infrastructura conexa se ridica la aproximativ 50 de milioane de euro.
În toată zona, pentru dezvoltarea zăcământului au fost investite 200 de milioane de euro.
Gazul natural de la Totea este transportat prin 25 de km de conducte către hub-ul Hurezani pentru a fi tratat şi apoi livrat în sistemul naţional de transport. Cu noua sondă, producţia de gaze din zăcământul Totea, dacă ar fi folosită exclusiv pentru încălzire, ar putea asigura necesarul de energie pentru peste 500.000 de locuinţe, arată estimările companiei.
Producția de gaze a Petrom este în declin de mai multa vreme, cu zăcăminte mature și stoarse de resurse. Creșterea ar putea veni după exploatarea resurselor aflate în Marea Neagră, însă acestea sunt încă blocate de legislație. Este promisă modificarea, dar va mai trece ceva timp până se va întâmpla.
OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,011% din acţiunile OMV Petrom, în timp ce statul român, prin Ministerul Energiei, o cotă de 20,639%, Fondul Proprietatea un procent de 9,998%, iar 18,352% se tranzacţionează liber pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi pe Bursa de Valori din Londra.
Valoarea contribuţiilor plătite de OMV Petrom către bugetul de stat se ridică la 27,8 miliarde de euro sub formă de taxe, impozite şi dividende, în perioada 2005 – 2018, fiind astfel cel mai mare contributor către bugetul naţional.