- Marcel Ciolacu, desemnat premier de Klaus Iohannis
- Cine este Crin Antonescu?
- Acord între PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale. Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale
- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
Nou atac armat în SUA: Un mort și șase răniți, la scurt timp după ce Biden a propus restricționarea uzului de arme
O persoană a fost împușcată mortal joi şi alte șase au fost rănite, dintre care patru grav, într-un atac armat la o fabrică de mobilă din statul american Texas, a anunţat poliţia locală.
Presupusul autor ar tirurilor ar fi fost chiar unul dintre angajații fabricii. El a fost arestat, însă motivațiile sale rămân necunoscute.
„În jurul orelor 14:30 (19.30 GMT) am fost informaţi despre un atac armat, agenţii au intervenit şi au găsit mai multe victime la faţa locului”, a declarat Jason James, purtătorul de cuvânt al poliţiei din Bryan, oraş situat între Houston şi Dallas, scrie Agerpres.
O persoană a murit, a spus el apoi pentru AFP. De asemenea, alte șase persoane au fost rănite, dintre care patru grav, şi internate în spital.
Acest incident a avut loc la câteva ore după ce preşedintele Joe Biden a dezvăluit la Casa Albă măsuri specifice pentru a limita proliferarea armelor de foc în Statele Unite, unde atacurile armate sunt un flagel recurent.