Noi modele climatice arată că temperaturile globale ar putea crește cu până la 7 grade Celsius până în 2100
Gazele cu efect de seră duc la o încălzire mult mai rapidă decât se estima până acum, conform unor noi modele climatice care vor înlocui cele utilizate în prezent de către ONU. Noile proiecții arată că temperaturile ar putea crește cu 6.5-7 grade Celsius peste nivelurile pre-industriale până în 2100 dacă emisiile vor continua la rata actuală.
Acum aproape doi ani, un raport ONU arăta că este foarte posibil ca temperaturile globale să atingă 3 grade Celsius până la sfârșitul acestui secol, chiar dacă măsurile stabilite în cadrul Acordului de la Paris vor fi implementate. Însă noile modele climatice dezvoltate de cercetătorii francezi sugerează o încălzire de cel puțin două ori mai mare, iar unele părți din lume vor fi afectate și mai grav.
„Cu cele două modele ale noastre, vedem că scenariul cunoscut drept SSP1 2.6 – care în mod normal ne permite să rămânem sub 2 grade Celsius – nu ne va duce acolo.”, a declarat pentru AFP Olivier Boucher, director al Institutului Pierre Simon Laplace din Paris.
În prezent, Pământul s-a încălzit cu aproximativ 1 grad Celsius peste nivelurile pre-industriale și înfruntă deja valuri de căldură, inundații și fenomene meteo extreme mai dese și mai intense.
Studiu: schimbările climatice ar putea duce la colapsul civilizației până în 2050 fără măsuri radicale
O nouă generație de modele climatice numite CMIP6, care includ cele două modele din Franța, vor sta la baza celui de-al șaselea raport realizat de Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice, care va fi publicat în 2022.
Noile modele pot prezice mult mai bine creșterea temperaturilor din viitor. O descoperire esențială a noilor modele arată că nivelurile de CO2 din atmosferă vor încălzi suprafața Pământului mult mai ușor decât se estima până acum. Dacă va fi confirmată, o mai mare sensibilitate a echilibrului climatic (ECS) înseamnă că bugetul de carbon al umanității este mai mic.
Modelele franceze sunt printre primele care au fost dezvăluite publicului, însă conform lui Boucher, alte modele climatice dezvoltate în mod independent au ajuns la aceeași concluzie. Un ECS mai mare înseamnă că există mai multe șanse de a atinge niveluri mai mari de încălzire globală, chiar dacă emisiile vor fi reduse.
O încălzire mai mare va însemna că umanitatea va avea mai puțin timp să se adapteze și vor exista mai multe șanse de depășire ale unor puncte critice, cum ar fi topirea permafrostului, care va accelera la rândul său încălzirea.