- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Nicușor Dan nu mai depune jurământul vineri
Primarul ales al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat, miercuri seară, că nu-și va putea prelua mandatul vineri, când ar trebui să depună jurământul, din cauză că primarul Bucureștiului și Consiliul General trebuie să fie învestiți în același timp. Acesta spune că dosarul de validare a mandatelor consilierilor a fost trimis la Primăria Sectorului 1, în loc de Tribunalul București, iar astfel procedura va întârzia cu 7-10 zile.
“Din păcate preluarea mandatului meu va mai întârzia 7-10 zile, ceea ce nu e deloc bine din perspectiva crizei medicale în care ne aflăm. Iată explicația:
Codul Administrativ spune că Primarul General își preia mandatul (depune jurământul) odată cu Consiliul General.
Și Primarul și Consiliul trebuie validați anterior de instanță.
Codul Administrativ are o formulare ușor neclară asupra instanței competente pentru București: primarul și consiliul sunt validați de judecătoria în raza căreia se află circumscripția în care au avut loc alegeri.
Tribunalul București a validat mandatul meu acum câteva zile, apreciind că, întrucât nicio judecătorie de sector nu acoperă circumscripția București, competent este Tribunalul București.
Azi însă, printr-un alt complet, Tribunalul București a trimis dosarul de validare a consilierilor generali la Judecătoria Sector 1. După motivare (peste 1-2 zile), dosarul va ajunge la Judecătoria Sector 1. Probabil Judecătoria va trimite la Tribunal. Se va constata conflict de competență și dosarul va ajunge la Curtea de Apel, care va trimite la Tribunal.
După asta vom mai aștepta două zile pentru un eventual apel”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.