Neregului în diaspora. USR depune plângere penală

Getting your Trinity Audio player ready...

USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidențialele. Potrivit reprezentanților partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui partid într-o secție de votare din Republica Moldova.

Potrivit anunțului, deputatul USR de Diaspora, Iulian Lorintz, a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 2 București în care a semnalat faptul că „reprezentanta PSD în Secția de Votare nr. 624 Ialoveni (Republica Moldova) a introdus în urnă 4 buletine de vot care aveau aplicată ștampila de control”.

„Reprezentanta PSD, practic, a votat de 4 ori în cadrul alegerilor prezidențiale din România (primul tur). Din procesul verbal semnat în unanimitate de către cei 15 membri ai Secției de Votare nr. 624 Ialoveni reiese că reprezentanta PSD recunoaște faptul că a votat de 4 ori. Totodată, Iulian Lorintz a sesizat Biroul Electoral pentru secțiile de votare din străinătate solicitând să dispună măsuri urgente pentru înlocuirea reprezentantei PSD și a persoanei care i-a înmânat acesteia cele 4 buletine din Secția de Votare nr. 624 Ialoveni”, a transmis USR sâmbătă.

USR mai susține că și într-o secție din Marea Britanie „au fost descoperite 3 buletine preștampilate în favoarea unui candidat independent”.