- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
NASA: Asteroidul care a trecut duminică pe lângă Pământ s-a aflat la cea mai mică distanță înregistrată vreodată
Un asteroid cu o lungime de trei până la şase metri a trecut duminică la o distanţă de 2.950 de kilometri de Pământ, potrivit agenţiei spaţiale americane NASA, care a anunţat că este vorba despre cel mai apropiat asteroid observat vreodată în deplasare pe lângă planeta noastră, informează miercuri agenţia AFP.
Dacă s-ar fi ciocnit cu planeta noastră, asteroidul, denumit 2020 QG, nu ar fi provocat probabil pagube, însă dezintegrarea sa în atmosfera terestră ar fi produs, fără îndoială, o minge de foc pe cer, un meteor, după cum se arată într-un comunicat emis marţi de Laboratorul de Propulsie Jet (JPL) al NASA.
Corpul ceresc a trecut pe deasupra Oceanului Indian, duminică, la ora 4:08 GMT, cu o viteza de 12,3 kilometri pe secundă, la o distanţă aflată cu mult sub orbita geostaţionară, aflată la aproximativ 36.000 de kilometri, unde se află plasaţi majoritatea sateliţilor de telecomunicaţii.
Asteroidul a fost reperat la şase ore după trecerea sa, de Zwicky Transient Facility, un telescop de la Observatorul Palomar de la Universitatea Caltech din California, sub forma unei linii lungi şi luminoase pe cer