- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Muzică, tiare si dans la Balul Operei de stat din Viena
Artiști, politicieni, antreprenori și alte câteva mii de persoane au sărbătorit joi seară vârful sezonului balurilor din Austria la Opera de stat din Viena, dar moartea unui popular ministru a aruncat o umbră asupra festivităților.
Balul Operei din Viena nu este numai o petrecere anuală pentru artiștii care cântă, joacă și dansează pe principala scenă clasică a orașului, ci este și balul oficial de stat al guvernului austriac.
Tocmai când participanții în rochii și fracuri elegante urcau pe scările clădirii din secolul al XIX-lea al Operei din Viena, s-a aflat că ministrul sănătății din Austria, Sabine Oberhauser, a pierdut lupta cu cancerul.
În auditoriul transformat într-o imensă sală de bal, cancelarul austriac Christian Kern le-a spus celor 5.000 de participanți să continue să danseze, în ciuda morții colegei sale.
"Cred că i-ar fi plăcut să vadă oameni bucurându-se de viață", a spus el cu lacrimi în ochi.
Tenorul german Jonas Kaufmann a ameliorat dispoziția participanților cu o arie din opera "Carmen", de Bizet.
Tinerele cu vârste între 18 și 24 de ani repetă timp de mai multe săptămâni dansul lor de prezentare, care durează doar patru minute și care este foarte popular, fiind urmărit în transmisii televizate de sute de mii de oameni din întreaga lume.
Participarea la acest dans este percepută ca un ritual de trecere pentru tinerele femei austriece, ca o prezentare a lor în societate.
Printre participanții la balul din acest an s-au aflat recent alesul președinte al Austriei, Alexander Van der Bellen, directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, actrița americană Goldie Hawn și controversatul artist pop Gottfried Helnwein.