- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Mozart și Salieri au scris împreună o cantată, care va fi prezentată marți presei, la Praga
O cantată scrisă în comun de Wolfgang Amadeus Mozart și Antonio Salieri a fost găsită la Praga, descoperirea putând pune capăt sinistrei ipoteze conform căreia responsabilitatea morții lui Mozart i-ar reveni lui Salieri, relatează marți directmatin.fr.
Existența acestei lucrări era cunoscută, dar s-a crezut mult timp că s-a pierdut, a declarat purtătorul de cuvânt al Muzeului Național de Muzică din Praga, Sarka Dockalova, care a dezvăluit faptul că prețioasa partitură datată în 1785 a fost descoperită din întâmplare de salariații sectorului de rezerve al instituției. Ea urmează să fie prezentată presei în cursul zilei de marți.
Vestea îi bucură cu atât mai mult pe amatorii de muzică clasică cu cât muzeul intenționează ca partitura să fie cântată. Compoziția comună a lui Mozart și Salieri este scrisă pe un "libret de Lorenzo Da Ponte", a afirmat purtătorul de cuvânt al muzeului, fără să dea alte detalii. Cantata ar fi fost scrisă în semn de omagiu adus sopranei Nancy Storace, care a interpretat rolul Suzannei din "Nunta lui Figaro".