- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Monty Alexander Harlem Kingston Express, în premieră în România, pe scena JAZZ™
JazzTM 2017 continuă seria premierelor pentru România cu Monty Alexander Harlem Kingston Express. Excepţionala colaborare aduce pe scena din Piaţa Victoriei un sunet unic, aflat la confluenţa a două genuri muzicale sacre: jazz-ul din Harlem, New York, o lume definită de ritm şi improvizaţie, şi reggae-ul din Kingston, Jamaica, cu ritmul său de neconfundat şi linii de bas intense
Cu mai bine de cinci decenii de carieră, Monty Alexander a luat lecții de muzică clasică încă de la 6 ani, iar de la 14 ani a început să cânte deja în cluburile din Kingston. Tot atunci, a făcut și primele înregistrări, atât ca lider al Monty and the Cyclones, cât și în calitate de colaborator al unor proiecte care au oferit muzicii jamaicane recunoaștere internațională, precum Skatalities.
În 1961 Alexander s-a mutat, alături de familia sa, în Miami și, în mai puțin de doi ani, a fost angajat de Jilly Rizzo în clubul său, unde pianistul a avut ocazia de a cânta alături de Frank Sinatra. În procesul de explorare a jazz-ului american și a muzicii din țara sa natală, artistul a cântat și înregistrat și cu alte nume mari ale industriei precum: Tony Bennett, Ray Brown, Dizzy Gillespie, Sonny Rollins, Clark Terry, Quincy Jones, Ernest Ranglin, Barbara Hendricks, Bill Cosby, Bobby McFerrin, Sly Dunbar, Robbie Shakespeare și nu numai.
La cei 72 de ani are mai mult de 70 de albume lansate ca lider. În ele se regăsesc atât influențe ale jazz-ului clasic și ale rădăcinilor sale jamaicane cât și ritmuri efervescente sau vocaluri sofisticate. În plus, colaborările lui includ o multitudine de genuri, stiluri și generații. Proiectele sale variază de la a o asista pe Natalie Cole în albumul ei tribut pentru tatăl său Nat ”King” Cole, Unforgettable (care a primit șapte premii Grammy), la a înregistra melodia de pian din filmul Bird, regizat de Clint Eastwood, film despre viața lui Charlie Parker.