- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Moment istoric în medicină. Au fost creați neuronii artificiali care pot repara circuitele nervoase din creier
Oamenii de ştiinţă au creat neuroni artificiali care ar putea fi implantaţi în pacienţii care suferă de paralizie sau alte probleme cu sistemul nervos, relatează The Guardian. Neuronii artificiali ar putea fi chiar folosiţi pentru a conecta minţi umane la aparate, spun cercetătorii.
Neuronii bionici pot primi semnale electrice de la celule nervoase sănătoase şi le pot procesa în fel natural, după care pot trimite noi semnale celorlalţi neuroni. Una dintre primele aplicaţii ar putea fi tratarea unei forme de insuficienţă cardiacă petrecută atunci când un circuit neuronal de la baza creierului se deteriorează din cauza vârstei sau a bolilor şi nu mai poate trimite semnalele electrice corecte pentru ca inima să pompeze sânge normal.
Mai degrabă decât să fie implantaţi direct în creier, neuronii artificiali sunt inseraţi în microcipuri late de câţiva milimetri. Cipurile sunt baza unor dispozitive care sunt apoi montate direct în sistemul nervos, de exemplu prin interceptarea semnalelor care călătoresc între creier şi muşchii piciorului.
„Orice zonă care se confruntă cu o boală degenerativă, precum boala Alzheimer, acolo unde neuronii nu mai trimit impulsuri din cauza vârstei, bolii, sau leziunilor, poate fi ajutată de un implant de neuroni artificiali care să facă treaba neuronilor naturali afectaţi”, spune Alain Nogaret, fizicianul care a condus proiectul la Universitatea din Bath.
Descoperirea vine după ce cercetătorii au observat că pot modela neuroni vii într-un program pe calculator şi să le recreeze felul în care trimit impulsuri într-un cip de silicon cu o acurateţe de peste 94%. Programul permite cercetătorilor să copieze întreaga varietate de neuroni care poate fi găsită în sistemul nervos uman.
Cercetătorii descriu în jurnalul ştiinţific Nature Communications cum s-au folosit de două tipuri de neuroni – o parte dintre ei din hipocampus, o regiune a creierului crucială pentru memorie şi învăţare sau neuroni care au un rol în control subconştient al respiraţiei.
Oamenii de ştiinţă spun acum că pot construi neuroni bionici bazaţi pe oricare dintre celule nervoase aflate în creier, coloana vertebrală sau spaţii mai îndepărtate are sistemului nervos periferic, precum neuronii de senzaţie din piele.
Chiar şi cu mai multe eforturi direcţionate spre dezvoltarea neuronilor artificiali, va mai dura până ce aceştia vor putea să ajute pacienţii, dar dacă se dovedesc a fi siguri şi eficienţi, ei ar putea fi folosiţi pentru a soluţiona o multitudine de probleme: scăderea memoriei sau chiar eliminarea paraliziei şi ajutarea pacienţilor care au suferit amputaţii prin montarea de membre robotice cu neuroni artificiali pe post de „baterii”.