- Marcel Ciolacu, desemnat premier de Klaus Iohannis
- Cine este Crin Antonescu?
- Acord între PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale. Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale
- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
Mircea Cărtărescu, Nora Iuga şi Vlad Zografi, între invitaţii MCIN la Târgul de Carte de la Frankfurt
În perioada 16 – 20 octombrie se desfășoară la Frankfurt cel mai important târg de carte destinat atât profesioniștilor din domeniu cât și publicului larg. Romania este prezenta la acest eveniment expozițional dedicat cărții prin participarea a patru autori și a patru moderatori și traducători din limba germană.
Autorii invitați de Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN), organizatorul standului national, sunt Mircea Cărtărescu, Nora Iuga, Ioana Nicolaie și Vlad Zografi. Moderatorii și traducătorii sunt Ernest Wichner, Georg Aescht, Jan Cornelius și Alexandru Bulucz.
Potrivit site-ului ministerului, la standul românesc va avea loc o lansare-eveniment. În prezența autorului Mircea Cărtărescu, va fi prezentată ediția în limba germană a romanului Solenoid, apărut anul acesta la prestigioasa editură Zsolnay, în traducerea lui Ernest Wichner. La eveniment va participa și directorul editurii, Herbert Ohrlinger.
Un alt moment pregătit de organizatorii standului național va avea in centru o dezbatere in jurul personalității lui Werner Söllner, unul dintre cei apreciați poeți germani de origine română, decedat anul acesta, subiectul a numeroase dezbateri care intersectează istoria recentă și literatura. Cu acest prilej, alături de Ernest Wichner și Georg Aescht, va participa și tânărul poet, traducător și editor german de origine română, Alexandru Bulucz, toți trei cunoscându-l îndeaproape pe Werner Söllner.
De asemenea, scriitoarea Nora Iuga, una din cele mai importante autoare contemporane dar și un nume celebru pentru piața de carte germană, se va afla într-o dezbatere cu moderatorul Ernest Wichner.
În cadrul manifestării culturale de la Frankfurt, organizată de Ministerul Culturii și Identității Naționale, vor avea loc prezentări ale unor romane nou apărute în literatura română și conectate la spațiul germanofon, respectiv Șapte octombrieaparținând lui Vlad Zografi (Humanitas, 2018), romanul Cartea Reghinei (Humanitas, 2019), sub condeiul autoarei Ioana Nicolaie. Tot la standul național se vor desfășura și evenimente ale editurii Pop din Ludwigsburg, moderate de editorul acesteia, Traian Pop. În decursul anilor, la editura Pop au apărut traduceri ale unor numeroși autori români.
Pentru a marca 30 de ani de la două evenimente istorice, respectiv Căderea Zidului Berlinului și Revoluția Română din decembrie 1989, la standul național va fi organizată o dezbatere-eveniment, sub forma unei mese rotunde, la care se vor afla invitați ai Ministerului Culturii și Identității Naționale. Standul național se află în Hala 5.0 poziția B146.
Standul României va găzdui peste 400 de titluri aparținând unui număr de peste 20 de edituri dar și o expoziție intitulată sugestiv „Cele Mai Frumoase Cărți din România”.