- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Messi l-a depășit pe Pele și a stabilit un nou record de goluri marcate pentru un singur club
Argentinianul Lionel Messi a marcat cel de-al 644-lea său gol pentru FC Barcelona, în partida câştigată în deplasare pe terenul formaţiei Valladolid (3-0), marţi seara, în cadrul etapei a 15-a a campionatului de fotbal al Spaniei, devansându-l astfel pe brazilianul Pele în clasamentul all-time al jucătorilor cu cele mai multe goluri reuşite în tricoul unui singur club.
Messi îl egalase pe „Regele Pele” sâmbătă, când a înscris pentru Barca în remiza cu Valencia (2-2), însă argentinianul l-a depăşit acum pe brazilian graţie golului înscris pe terenul lui Valladolid.
În vârstă de 33 de ani, Lionel Messi a marcat cele 644 de goluri în 749 de meciuri oficiale disputate pentru FC Barcelona (un gol la 1,16 meciuri, în medie), în timp ce Pele a marcat 643 de goluri în 757 de partide jucate între 1946 şi 1974 pentru formaţia braziliană Santos FC (un gol la 1,17 meciuri).
„Atunci când am început să joc fotbal, nu m-am gândit niciodată că voi doborî un record. Şi cu atât mai puţin pe cel pe care l-am reuşit astăzi şi pe care îl deţinea Pele”, a scris Messi pe pagina sa de Instagram după partida cu Valladolid.
„Felicitări pentru recordul tău istoric, Lionel. Dar, mai ales, felicitări pentru frumoasa ta carieră la Barcelona. Poveşti ca ale noastre, poveşti de dragoste faţă de acelaşi club, care durează atât de mult, sunt din ce în ce mai rare în fotbal. Te admir foarte mult, Leo Messi”, a reacţionat Pele sâmbătă, după ce recordul său a fost egalat de argentinian.