- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Mario Vargas Llosa și alți 25 de scriitori au publicat un volum dedicat celor 50 de ani de ocupație israeliană
Un număr de 26 de scriitori de renume mondial, inclusiv un laureat al premiului Nobel – Mario Vargas Llosa – și trei câștigători ai premiului Pulitzer, au publicat un volum de texte dedicate celor 50 de ani de ocupație israeliană în Teritoriile palestiniene, iar încasările ce vor fi obținute vor fi donate unuia dintre cele mai detestate ONG-uri de către guvernul condus de Benjamin Netanyahu.
Volumul "Un Royaume d'olives et de cendres" cuprinde texte scrise de 26 de autori importanți, precum americanii Geraldine Brooks și Dave Eggers, irlandezul Colm Toibin și franțuzoaica Maylis de Kerangal.
Editorii acestui proiect, cuplul Michael Chabon — Ayelet Waldman, ambii americani de origine israeliană, doresc să lupte prin intermediul literaturii împotriva indiferenței generalizate care s-a instalat pe plan mondial față de acest conflict vechi de o jumătate de secol și să expună consecințele concrete ale ocupației asupra israelienilor și palestinienilor.
"Credem că trebuia să găsim un mijloc pentru a atrage atenția oamenilor, cel puțin a unei părți a oamenilor", a declarat Michael Chabon pentru AFP, la Ierusalim, duminică, cu ocazia lansării acestei cărți.
Beneficiind de contribuțiile unor celebrități ale literaturii, cei doi editori au spus că vor ca persoanele care vor citi volumul "să muște momeala unei scriituri cu adevărat remarcabile". Michael Chabon a câștigat premiul Pulitzer pentru ficțiune în 2001 cu "The Amazing Adventures of Kavalier & Clay".
Noul volum a fost lansat pentru a marca împlinirea a 50 de ani de la Războiul de Șase Zile, care a reprezentat debutul ocupării Teritoriilor palestiniene de către statul evreu.
Ierusalimul de Est, partea palestiniană a Orașului Sfânt, a fost de atunci anexat de Israel, chiar dacă ONU nu recunoaște acea decizie. Cisiordania a rămas ocupată de armata israeliană și 2 milioane de palestinieni trăiesc închiși în Fâșia Gaza, supusă unei blocade draconice.
Violențele continuă și în zilele noastre, iar perspectivele rezolvării acestui conflict și sfârșitul ocupației arareori au părut mai îndepărtate.
Scriitorii care au contribuit la publicarea volumului "Un Royaume d'olives et de cendres", publicat în engleză, arabă, ebraică, franceză, spaniolă și italiană, au venit în Israel în ultimii doi ani pentru a vedea la fața locului realitățile generate de ocupație.