Mari compozitori români: Niculescu, Glodeanu, Toduță

Miercuri, 5 iulie, de la ora 22:00, Irina Hasnaș vă invită la o nouă călătorie printre creațiile contemporane românești. În acestă ediție vom asculta muzica lui Ștefan Niculescu, Liviu Glodeanu și Sigismund Toduță.

Ștefan Niculescu (n. 31 iulie 1927, Moreni, jud. Dâmbovița — d. 22 ianuarie 2008, București) a fost un compozitor, muzicolog și profesor universitar român. Creația sa se înscrie în zona muzicii culte contemporane și acoperă numeroase genuri muzicale. Niculescu a fost preocupat de folclorul muzical al Extremului Orient, de heterofonie și de muzica electronică. Timp de mulți ani, a predat compoziția la Conservatorul din București. A fost membru titular al Academiei Române și doctor honoris causa al Academiei de Muzică din Cluj. A obținut Premiul Herder (1994), premiul pentru muzicologie al Academiei Franceze (1972) și numeroase alte distincții. Niculescu a fost membru al U.C.M.R. și al S.A.C.E.M. (Paris).

Între anii 1941 și 1946, Niculescu a studiat la Academia Regală de Muzică din București. S-a reprofilat apoi pe inginerie (studii la Institutul de Construcții Civile din București, până în 1950), în cele din urmă revenind la Academia de Muzică. Aici studiază compoziția cu Mihail Andricu, între anii 1951 și 1957. A avut ocazia nesperată (în contextul regimului politic din țară) de a participa la Școala pentru muzică nouă de la Darmstadt (1966–1969) și la Cursurile pentru muzică electronică de la studioul Siemens din München (1966).  

Liviu Glodeanu, personalitate marcantă a muzicii româneşti contemporane. A văzut lumina zilei la 6 august 1938, într-o localitate de pe culmile Apusenilor – comuna Dîrja, judeţul Cluj, unde, încă din anii copilăriei, s-a remarcat printr-o evidentă vocaţie pentru marea şi adevărata muzică. Studiile muzicale, începute la Şcoala Medie de Muzică din Cluj-Napoca, au fost continuate, cu brio, între anii 1955-1957, la Conservatorul de Muzică „Gheorghe Dima” din localitate, cu renumiţii maeştrii: Liviu Comes (armonie), Gheorghe Merişescu (istoria muzicii), Dorin Pop (contrapunct) şi în perioada 1957-1961, la prestigiosul conservator bucureştean. Aici a beneficiat de îndrumarea vestiţilor maeştri ai muzicii româneşti: Ion Dumitrescu (armonie), Nicolae Buicliu (contrapunct), Marţian Negrea (compoziţie), Tudor Ciortea (forme muzicale) Alfred Meldelshon (orchestraţie), George Breazul (istoria muzicii), Tiberiu Alexandru (folclor) ş.a. După absolvirea – cu deosebit succes – a studiilor muzicale universitare, tânărul muzician este numit profesor la Şcoala Elementară de Muzică nr.2 din Bucureşti. În paralel, ocupă prin concurs şi funcţia de cercetător ştiinţific la Institutul de Folclor al Academiei Române, iar din 1963 şi până la trecerea prematură şi fulgerătoare în eternitate, la vârsta de numai 39 de ani, compozitorul şi muzicologul Liviu Glodeanu face parte din grupul de lectori de la prima instituţie de concerte a ţării- Filarmonica „George Enescu” din Bucureşti şi, din 1971, şi în calitate de consilier la Direcţia Muzicii – Ministerul Culturii. Deşi a trăit numai 39 de ani, graţie talentului şi capacităţi sale de muncă, compozitorul Liviu Glodeanu a izbutit să realizeze o seamă de lucrări muzicale de referinţă în principalele genuri ale creaţiei sonore, care s-au bucurat de elogioase aprecieri din partea publicului, presei de specialitate şi conducerii Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Iată numai câteva titluri ce fac parte din patrimoniul muzicii noastre contemporane: muzica de teatru – operele “Zamolxe”, libretul după Lucian Blaga şi “Ulysse”, operă – balet a cărei premieră a avut loc la Opera Română din Cluj, la 25 aprilie 1972; muzica vocal simfonică – cantatele “Tinerii soldaţi care au murit”, “Inscripţie pe un leagăn”, “Suita pentru cor de copii, suflători şi percuţie”, pe versuri populare, Oratoriul pentru recitator, solişti, cor de copii, cor mixt, orgă şi orchestră “Un pământ numit România”, pe versuri de Nichita Stănescu, a cărui primă audiţie a avut loc la Ateneul Român, în zilele de 20 şi 21 mai 1977, cu participarea corului şi orchestrei Filarmonicii „George Enescu”, corurilor de copii ale liceelor nr.1 şi 2 din capitală, soliştilor concertişti: Emilia Petrescu, Rodica Mitrică şi Gheorghe Crăsnaru, recitator cunoscutul actor George Oancea. Conducerea muzicală a aparţinut ilustrului şef de orchestră Mircea Cristescu. În domeniul muzicologiei, reputatul om de ştiinţă muzicală ne-a lăsat moştenire importante studii: Apartenenţa compozitorului la cultura naţională, Probleme actuale ale valorificării folclorului, Muzica în conştiinţa contemporaneităţii, Memento Theodor Rogalski etc, care au văzut lumina tiparului în prestigioasa publicaţie revista “Muzica”. Apreciind ampla şi excepţionala sa activitate de creaţie, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România i-a acordat, de trei ori, Premiul de creaţie (1969, 1970, 1973), iar Academia Română – un Premiu special (1973).

Sigismund Toduță (n. 17 mai 1908, Simeria, județul Hunedoara – d. 3 iulie 1991, Cluj-Napoca) a fost un compozitor, muzicolog, profesor român, membru corespondent (martie 1991) al Academiei Române. Liceele de Muzică din Cluj-Napoca și Deva îi poartă numele.

Și-a realizat studiile superioare la Conservatorul de muzică și artă dramatică din Cluj (1926-1930, secția pedagogie; 1926-1932, secția pian; 1930-1936, secția compoziție), unde i-a avut printre profesori pe Ecaterina Fotino-Negru (pian) și Marțian Negrea (compoziție). A urmat specializări în Italia, la Roma, la Academia Santa Cecilia (1936-1938) – cu Ildebrando Pizetti (compoziție) și Alfredo Casella (pian) – și, în paralel, la Pontificio Istituto di Musica Sacra (1936-1938), pentru muzică sacră, compoziție religioasă și orgă. A fost profesor de muzică la Blaj (1932-1943), apoi asistent-corepetitor la Conservatorul de muzică și artă dramatică Cluj-Timișoara (1943-1944, în timpul cedării Ardealului). După război devine secretar artistic al Filarmonicii “Ardealul” din Cluj (1945-1949). Încapând din anul 1947 a fost profesor de teorie-solfegiu-dictat, armonie, contrapunct, fugă, forme și compoziție la Conservatorul G. Dima din Cluj (până în 1973), a deținut și funcția de rector din 1962 până în 1965 iar din 1973 până în 1991 a activat ca profesor-consultant. Între anii 1971 și 1974 a condus Filarmonica de Stat din Cluj. A obținut titlul de doctor în muzicologie (Roma, 1938) la Institutul Pontifical pentru Musică Sacră, cu tema "Transcrierea și comentarea unor lucrări de tinerețe, necunoscute, semnate de G. Fr. Anerio". Fiind întâiul român cu acest titlu academic, i se încredințează, începând din anul 1968 – pentru prima dată în România – conducerea științifică a doctoratului în 5 domenii ale muzicii. A fost membru al Academiei de științe sociale și politice (din anul 1970) și membru corespondent al Academiei Române (din martie,1991). Activitatea sa creatoare a fost recompensată cu numeroase distincții: premiul al II-lea de compoziție “George Enescu” (1940); premiul “Robert Cremer” (1943); Premiul de Stat (1953, 1955); premiul “George Enescu” al Academiei Române (1974); în 1957 titlul de Maestru Emerit al Artei; premii ale Uniunii compozitorilor (1973, 1976, 1978 și 1983 – marele premiu). În cele trei perioade de creație ale lui Sigismund Toduță se disting tendințele de apropiere și contopire ale intonațiilor religioase gregoriene și bizantine cu cele folclorice (românești) și de aplicare a lor pe trunchiul marilor forme ale muzicii europene. Sunt prezente elemente ale unor orientări neorenascentiste și neobaroce (în prima perioadă de creație); pentru ultima perioadă este caracteristică orientarea spre eterofonie și spre un modalism intens cromatizat. Se remarcă un stil elaborativ, de natură simfonică, și tendința spre articularea polifonică. Sigismund Toduță are o evidentă înclinație spre cultivarea formelor mari, fără a exclude miniatura instrumentală, vocală sau corală. Este primul compozitor român care, după George Enescu și Paul Constantinescu, ajunge la un adevărat stil personal.