- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Mari compozitori români: Liviu Dănceanu
Emisiunea de astăzi, 1 noiembrie, o dedicăm compozitorului, muzicologului profesorului și dirijorului Liviu Dănceanu, care cu o săptămână în urmă „a plecat pe planeta lui”, așa cum spunea Antoine de Saint Exupéry.
S-a născut 18 iulie 1954 la Roman și a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, clasa Ştefan Niculescu, instituţie unde din 1990 este profesor de istoria muzicii, compoziţie şi estetică. S-a perfecţionat la Kazimiesy-Dolni, cu I. Xenakis, Londra, cu P. Patterson, Varşovia, cu W. Kotonski, Moscova, cu E. Denissov. A fost întemeietorul Atelierului de muzică contemporană „Archaeus” cu care a susţinut sute de concerte, participând la importante reuniuni muzicale din ţară şi străinătate (Bucureşti, Bacău, Chişinău, Roma, Cagliari, Bergamo, Alicante, Valencia, Koln, München, Berlin, Düsseldorf, Haddersfield, Dublin, Porto, Lisabona, Moscova, Bratislava, New York, Milwaukee, Cleveland, Viitasaari, Paris, Bourges, Lyon, Viena, Salzburg, Budapesta, Odessa, Tirana, Geneva, Copenhaga, Sofia, Belgrad etc). Director al mai multor festivaluri de artă contemporană (Bucureşti, Bacău, München). A fost invitat ca profesor în rezidenţă la Universităţile din Torino, Alcoi, Moscova, Münster, Porto, Dijon, Lyon, Carbondale şi Urbana (Illinois). A compus peste 150 de opusuri simfonice, camerale, corale, muzică de film şi de teatru. A elaborat 19 volume de muzicologie şi beletristică, fiind răsplătit cu premii şi distincţii (Premiul Academiei Române, Premiul Uniunii Compozitorilor, Premiul „Studium de Toulouse”, Premiul „Antidogma Musica”, Premiul SOROS, Premiul „George Apostu”, Premiul ACIN, Premiul ATM, Premiul Revistelor „Actualitatea Muzicală” şi „Ateneu”). Despre opusurile sale, Ştefan Niculescu afirma că „dovedesc însuşirea unor tehnici dintre cele mai diferite, angajarea fară prejudecăţi pe mai multe orientări contemporane (uneori aparent contradictorii), deschiderea atât la îndrăznelile avangardei, cât şi la înţelepciunile tradiţiei. Altfel spus, ispita pluralităţii sau a totalităţii, ca urmare a neînchistării pe o singură direcţie şi a evitării reducţionismului, la modă până mai ieri, mi se par caracteristicile lui Liviu Dănceanu precum şi spiritul nou ce tinde a se sălăşlui în muzica sa. Ceea ce nu înseamnă, în nici un caz eclectism sau lipsă a deciziei estetice”.
Realizator: Irina Hasnaș
Emisiunea va putea fi urmărită în reluare duminică, 5 noiembrie, de la ora 20:00.