Mari compozitori români: Pascal Bentoiu, Anatol Vieru, Viorel Munteanu

Miercuri 24 mai, de la ora 22:00, Radio Clasic vă invită la o nouă călătorile în lumea muzicii contemporane românești. În ediția de astăzi vă prezentăm Ciclul incandescențe de Pascal Bentoiu, Dublul concert pentru vioară și violoncel de Anatol Vieru și Umbre și geneze pentru flaut și orchestră de coarde de Viorel Munteanu.

Pascal Bentoiu: A studiat compoziția în particular cu Mihail Jora. A urmat cursurile Facultății de Drept din București (1945 – 1947) și apoi s-a înscris la Conservatorul din București (în septembrie 1947) însă nu a putut continua studiile din cauza taxelor exorbitante stabilite de regimul comunist pentru copiii personalităților din România interbelică. După o perioadă în care a activat ca cercetător la Institutul de Etnografie și Folclor din București (1953-1956), Pascal Bentoiu s-a dedicat în întregime vocației de compozitor. A fost secretar al Secției de muzică simfonică, muzică de cameră și operă din cadrul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1968-1973), fiind primul președinte al acesteia ales după Revoluția română din 1989. Pascal Bentoiu a făcut parte din jurii ale unor concursuri de prestigiu. Este cel mai reputat expert în muzica compozitorului român George Enescu. A analizat toate lucrările acestuia și a completat unele dintre partiturile rămase neterminate: Simfoniile nr. 4 și 5, poemul simfonic Isis, Trioul cu pian în la minor. Este autorul celei mai importante cărți referitoare la opera muzicală a lui George Enescu, Capodopere enesciene. În calitate de muzicolog, Pascal Bentoiu a scris mai multe cărți, zeci de articole și studii în revistele de specialitate, a participat la sute de emisiuni de radio și de televiziune. A susținut zeci de conferințe, prelegeri, cursuri de măiestrie, în țară și în străinătate. Muzica sa este lirică și colorată, se inspiră din resursele folclorului românesc, precum și din muzica serială și din alte tehnici contemporane. Este un compozitor cu un limbaj rafinat, modern, dar axat pe valorile expresivității muzicii, având tangențe cu neoromantismul. Pascal Bentoiu explorează zonele tonalului, modalului, se bazează pe rigoarea construcției, uneori pe idei programatice. Multe dintre lucrările sale se grupează în cicluri (Cvartetele de coarde nr. 3–6, Simfoniile nr. 6-8). Bentoiu a compus trei opere, opt simfonii, patru concerte, șase cvartete de coarde, precum și sonate și șase cicluri de melodii. Opera sa Hamlet, terminată în 1974, a fost premiată pe plan internațional și a fost reprezentată în premieră mondială în Franța, la Marsilia. Opera Amorul doctor beneficiază de o înregistrare specială realizată de Radio BBC 3 și de Radio ORTF Paris. Opera Jertfirea Ifigeniei a fost prima creație din categoria opere radiofonice scrisă de un român și a primit Premiul "Italia" al Radiodifuziunii italiene. Trilogia simfoniilor Culori, Imagini și Volume relaționează muzica cu celelalte arte, respectiv pictura, arhitectura și literatura.

Anatol Vieru:  Anatol Vieru studiază la Conservatoarele din Bucureşti (cu Leon Klepper, Paul Constantinescu, Constantin Silvestri) şi Moscova (cu Aram Haciaturian), în această ultimă instituţie fiind coleg cu Edison Denisov, Alfred Schnittke, Sophia Gubaidoulina, Tiberiu Olah (ş.a.). Debutul în public îl marchează „Suita în stil vechi” (1946), printre alte prime lucrări numărându-se oratoriul Mioriţa, Cvartetele de coarde nr.1 şi 2, Concertul pentru flaut. Din anii '60, începe să fie cunoscut în vestul european, printr-un prestigios Premiu "Reine Marie José" (1962) pentru "Concertul de violoncel". Apoi, Fundaţia "Koussevitzky" îi va comanda o creaţie – Steps of Silence pentru cvartet de coarde şi un percuţionist (1968). De asemenea, participă la cursurile centrului de avangardă muzicală europeană de la Darmstadt şi scrie special pentru Festivalul de la Donaueschingen Sonnenuhr (Clepsydre I) în 1969, lucrare urmată în acelaşi an de un alt reper important al creaţiei lui Vieru, şi anume Le Crible d'Eratostene. Se cristalizează deja principiile de tehnică şi estetică muzicală ce vor guverna limbajul compozitorului: pornind de la sistemul modal (neomodal), el asimilează sugestii de la Bartók, Enescu, Webern, Messiaen, Şostakovici. La sfârşitul anilor '50, tratează intuitiv modurile prin teoria mulţimilor (intersecţii, reuniuni, complementare), iar în anii '60 conştientizează faptul că auzul muzical obişnuit receptează scările de sunete ca pe nişte mulţimi, în sensul matematic al cuvântului. Fără a fi matematician, Vieru extrage un model matematic ad-hoc. El nu preia serialismul în stilul anilor '60, ci fixează moduri, încrustându-le în marile blocuri sonore cu care experimentează asupra timpului muzical. De aceea, forme muzicale ca "clepsidre", "site", "ecran", "psalmi" revin în diverse ipostaze în creaţiile sale, fără ca aceste prototipuri să devină o "manieră": compozitorul detestă să compună "a la Vieru", era binecunoscut pentru nonconformismul său şi se declara în primul rând pentru o artă vie, bazată pe motivaţii interioare. În 1973, va locui un an în Berlinul Occidental, beneficiind de o bursă oferită de "Deutscher Akademischer Austauschdienst", când compune Simfonia a II-a, Tachycardies. Apoi, revenit la Bucureşti, scrie două opere neagreate de oficialităţi: Iona în 1976 (după tragedia lui Marin Sorescu şi gravurile lui Escher) şi Praznicul calicilor în 1978-80 (după o piesă de Mihail Sorbul). Şirul simfoniilor continuă cu cea de-a III-a, "Et la terre trembla", lucrare tragică şi catastrofică (1979).

Viorel Munteanu: A parcurs clasele elementare la Şcoala Generală din Reuseni (1951-1958) apoi cursurile Şcolii Normale „M. Eminescu” din Suceava (1958-1964) unde şi-a însuşit şi primele cunoştinţe şi deprinderi muzicale sub îndrumarea prof. Ştefan Iuriciuc; a studiat vioara la Şcoala Populară de Artă din Suceava, cu prof. Alexandru Zavulovici (1961-1964). Şi-a continuat pregătirea muzicală la Conservatorul de Muzică „George Enescu” din Iaşi, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie, Dirijat şi Pedagogie, Secţia profesor de muzică (1964-1969), cu Constantin Constantinescu (teorie si solfegiu), Anton Zeman (armonie), Vasile Spătărelu (contrapunct, forme muzicale), Gheorghe Ciobanu (folclor), George Pascu, Mihail Cozmei (istoria muzicii universale şi româneşti), Ion Pavalache, Virginia Nagacevschi (ansamblu şi dirijat), Elena Cozmei (citire de partituri); Secţia compoziţie (1971-1975) cu Vasile Spătărelu (compoziţie şi forme muzicale), Anton Zeman (armonie, orchestraţie), Gavril Iranyi (contrapunct), Ion Baciu (dirijat orchestră). Urmează, de asemenea, un curs de specializare la Conservatorul ieşean (1975-1976) cu Vasile Spătărelu (compoziţie) şi un stagiu de documentare şi specializare în contrapunct şi compoziţie la Accademia Musicale di Santa Cecilia din Roma (1-30 XI 1980), sub conducerea compozitorului şi muzicologului Roman Vlad. Este doctor în muzicologie, titlu ştiinţific obţinut la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (2000), prin susţinerea tezei cu tema – Roman Vlad, modernitate şi tradiţie, conducător ştiinţific prof. univ. dr. Octavian Lazăr Cosma. A fost redactor muzical la Studioul Teritorial de Radio, Iaşi (1969-1977). Este ziarist atestat (1977), membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1977), membru al Societăţii Italiene a Autorilor si Editorilor (1989), membru al Fundaţiei „Sigismund Toduţă” din Cluj Napoca (1993) şi The American Biographical Institute (2000). Activitatea didactică: asistent universitar, disciplina Contrapunct (1969-1971), lector universitar, disciplina Tehnica contrapunctului şi a Fugii, Teoria instrumentelor (1977-1982, 1985-1990) la Consevatorul „George Enescu” din Iaşi; profesor universitar, disciplinele Principii de contrapunct şi Fugă (din 1991), Compoziţie muzicală (din 1998) şi în prezent la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi. Profesor invitat în cadrul programului „Erasmus”, la Conservatoarele din Roma, Milano Pescara, centre de cultură unde a prezentat conferinţele: Universitatea „George Enescu” din Iaşi în contextul relaţiilor culturale româno – italiene (Milano – 23 mai 2006; Pescara – 5 mai 2008); Stiluri şi orientări în creaţia compozitorilor români contemporani (Milano – 24 mai 2006; Pescara – 6 mai 2008). Activitatea de organizare şi conducere: A fost şef al secţiei muzicale la Studioul din Iaşi al Radioteleviziunii Române (1982-1985, 1990-1991); şef al catedrei de Compoziţie – Dirijat (1993-1995), decan al Facultăţii de Compoziţie, Muzicologie, Dirijat, Pedagogie muzicală şi Teatru de la Universitatea de Arte „George Enescu”, Iaşi (1995-1996, 2000-2004); rector al Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi ( 2004-2008 şi 2008-2012 a doua legislatură); director al Editurii Artes a Universităţii de Arte din Iaşi (1998-2004), membru în Colegiul de redacţie al Studioului de Radio Iaşi (din 1991), al Revistei Consemnări culturale editată de Filiala Iaşi a Academiei Române (din 2003) şi al revistei Artă şi educaţie artistică editată la Bălţi – R. Moldova.