- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Margareta Paslaru de vorbă cu regizorul Alexandru Solomon
Joi, 24 mai, de la ora 12:00, invitatul doamnei Margareta Paslaru este regizorul Alexandru Solomon.
Născut pe 22 iunie 1966, la Bucureşti, regizorul şi directorul de imagine Alexandru Solomon este recunoscut pentru lungmetraje documentare ca „Marele jaf comunist” (2004),despre jaful Băncii Naţionale Române din 1959, pentru care a câştigat marele premiu la festivalul Mediawave (Ungaria), „Război pe calea undelor/ Cold Waves” (2007), un film despre Radio Europa Liberă, pe tema propagandei din timpul Războiului Rece, „Kapitalism – reţeta noastră” (2010), o revenire fictivă a dictatorului Nicolae Ceauşescu, într-o nouă societate cu obiceiuri cunoscute ale oamenilor de afaceri, şi „România: Patru patrii” (2015), cu scriitorii Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameşteanu, Florin Lăzărescu şi Norman Manea. Din 2010, Alexandru Solomon este directorul Festivalului de Documentar şi Drepturile Omului One World România.
Cel mai recent documentar al lui Alexandru Solomon – „Ouăle lui Tarzan” – a fost lansat pe 6 octombrie (2017) în cinematografele româneşti.
Documentarul vorbeşte despre utopii, despre primul institut de primatologie din lume, aflat la Suhum, în Abhazia, despre experimentele făcute acolo, şi este o dramă metaforică în care se împletesc destinele asemănătoare ale maimuţelor şi oamenilor.