- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Marele violonist român Liviu Prunaru va susține un recital de excepție la București
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Liviu Prunaru, violonist de renume mondial și Valentin Șerban, câștigător al Concursului Internațional George Enescu, 2020/21, vor susține un recital de excepție pe scena Ateneului Român din București, într-un eveniment de înaltă ținută artistică. Recitalul face parte din programul celei de a XIX-a ediții a Concursului Internațional George Enescu și este programat pentru vineri, 13 septembrie 2024, ora 19:00, la Ateneul Român.
Concursul Internațional George Enescu se desfășoară o dată la doi ani la București sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Organizat de Artexim, Concursul Enescu este un proiect cultural finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.
Programul recitalului susținut de Liviu Prunaru și Valentin Șerban cuprinde lucrările Grand Duo nr.1 pentru două viori op. 57 de Charles Auguste de Bériot, Suita pentru două viori de Grażyna Bacewicz și Sonata în la minor pentru două viori op. postum de Eugène Ysaÿe.
Liviu Prunaru este artistul care se bucură de dreptul de folosinţă asupra viorii de patrimoniu universal Stradivarius „Pachoud” construită în 1694. El a început să studieze vioara la vârsta de șase ani în orașul natal, Craiova, apoi a urmat Conservatorul Ciprian Porumbescu din București la clasa profesoarei Cornelia Bronzetti și Academia Menuhin din Gstaad (Elveția), unde a studiat cu Alberto Lysy și Lord Yehudi Menuhin.
Ulterior și-a completat studiile la Juilliard School din New York, cu Dorothy DeLay, fiind de altfel și unul din ultimii săi asistenți.
Palmaresul său este impresionant, de la premii și distincții obținute la prestigioase competiții din întreaga lume (medalii de aur la concursurile internaționale Kocian din Republica Cehă, Dong-A din Coreea de Sud, Rodolfo Lipizer din Italia, R. Molinari din Elveția, medalii de argint la concursurile internaționale Indianapolis din SUA și la Regina Elisabeta din Belgia), până la colaborări ca solist alături de cele mai bune orchestre la nivel mondial (Orchestra Filarmonicii Regale, Orchestra Simfonică din Londra, Orchestra Regală Concertgebouw, Orchestra Simfonică din Antwerp, Orchestra Națională a Belgiei, Westdeutsche Sinfonia, Filarmonica din Atena, Orchestra Simfonică din Bari, Orchestra Națională Radio și Filarmonica George Enescu din București, Orchestra de Cameră Mayo din Buenos Aires, Orchestra de Cameră din Indianapolis și orchestrele simfonice Meridian, Mississippi, Juilliard, printre altele) și concerte sub baghetele marilor dirijori precum Yehudi Menuhin, Fabio Luisi, Andris Nelsons, Yuri Simonov, Andrew Litton, Peter Braschkat, Georges Octors, Cristian Mandeal, Lukas Vis, Horia Andreescu, Mario Benzecry, Park Eun Seong etc.
Din 2006 până la începutul anului 2024, Liviu Prunaru a deținut funcția de concertmaestru al faimoasei Orchestre Regale Concertgebouw din Amsterdam. În perioada 2010-2012 a fost director al Academiei Internaționale de Muzică Menuhin din Elveția, iar între anii 2014 și 2022 a fost profesor la Conservatorul din Amsterdam.
De asemenea, Liviu Prunaru face parte din Juriul Concursului Internațional George Enescu, Secțiunea Vioară.
Valentin Șerban este marele câștigător al Secțiunii Vioară din cadrul Concursului Internațional George Enescu, ediția a XVII-a. A fost invitat să concerteze ca solist în ediția din 2021 a Festivalului Enescu, alături de Orchestra Filarmonică din Zagreb, iar în 2022 a fost solistul Concertului de deschidere al Concursului Enescu din acel an, alături de laureații celorlalte două secțiuni, în Triplul concert de Beethoven.
În palmaresul lui Valentin Șerban se numără și trofeele obținute la multe alte concursuri importante, cum ar fi concursul Andrea Postacchini din Italia, Concursul Mihail Jora, Ștefan Ruha și Remember Enescu din România.
Concertele pentru vioară ocupă un loc important în repertoriul lui Valentin Șerban, care alternează, cu egală dăruire și pasiune, mai bine de 20 de partituri solistice în aparițiile sale. Cu toate acestea, găsește o reală satisfacție și se implică neobosit în proiecte camerale, adesea nonconformiste. Este permanent preocupat de popularizarea muzicii clasice în spații neconvenționale și în rândul publicului tânăr, fiind co-inițiatorul proiectului Eyes Wide Shut și al Turneului Național Vibrations.
Valentin Șerban a colaborat cu Midori, Alina Pogostkina, Andrei Ioniță, Erik Schumann, Alissa Margulis, Alexander Buzlov, Konstantin Heidrich, Claudio Bohórquez, Julia Hamos, Viviane Hagner, Vladimir Mendelssohn, Philippe Graffin și Nicolas Dautricourt, pe scene precum Filarmonica din Paris, Konzerthaus Berlin, Queen Elisabeth Hall în Antwerp, Ateneul Român, Opéra de Dijon, Le Volcan în Le Havre etc.
Timp de cinci ani, Valentin Șerban a fost membru al prestigiosului ansamblu Les Dissonances, condus de violonistul David Grimal. A fost violonist și concertmaestru al Orchestrei Române de Tineret, iar din aprilie 2023 este concertmaestru al Filarmonicii George Enescu din București.
INFORMAȚII DESPRE BILETE:
La ediția din acest an a Concursului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii, iubitorii de muzică clasică pot achiziționa atât bilete individuale pentru fiecare concert cât și 3 tipuri de abonamente, prețurile pornind de la 60 de lei.
Biletele și abonamentele pentru concertele și recitalurile organizate în cadrul Concursului Internațional George Enescu se pot achiziționa din platforma de ticketing www.eventim.ro, dar și în format fizic, din Librăriile Cărturești, Librăriile Humanitas, magazinele Carrefour sau Good2Go.
Abonamentul pentru concerte simfonice (5 concerte)
Categoria 1 – 800 de lei
Categoria a 2-a – 640 de lei
Abonamentul pentru recitaluri (6 recitaluri)
Categoria 1 – 720 de lei
Categoria a 2-a – 576 de lei
Abonamentul General pentru recitaluri și concerte simfonice (11 evenimente)
Categoria 1 – 1370 de lei
Categoria a 2-a – 1100 de lei
Categoria a 2-a cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari – 550 de lei
Bilete individuale pentru concerte simfonice (preț/concert)
Categoria 1 – 200 de lei
Categoria a 2-a – 160 de lei
Categoria a 2-a cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari – 80 de lei
Bilete individuale pentru recitaluri (preț/recital)
Categoria 1 – 150 de lei
Categoria a 2-a 120 de lei
Categoria a 2-a cu reducere 50% pentru elevi, studenți, pensionari – 60 de lei
Studenții, elevii și profesorii școlilor și universităților de muzică din toată țara beneficiază de acces gratuit în baza legitimației școlare și de serviciu, în limita locurilor disponibile.
De asemenea, persoanele cu handicap alături de însoțitorii lor beneficiază de acces gratuit în limita locurilor disponibile, conform legii.
Organizatorii nu își asumă responsabilitatea pentru biletele și abonamentele achiziționate de pe alte platforme de ticketing neoficiale.
Organizatorii Concursului Internațional George Enescu oferă acces gratuit la etapele preliminare ale tuturor secțiunilor instrumentale din cadrul concursului care vor avea loc la Universitatea Națională de Muzică din București în perioada 1 – 18 septembrie 2024 și la semifinalele acestora, care vor avea loc la Ateneul Român în data de 8 septembrie (violoncel), 14 septembrie (vioară) și 20 septembrie (pian), nefiind necesară o înregistrare prealabilă.