- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Marcel Vela anunță înființarea Direcției pentru Siguranța Școlară, în cadrul Poliției Române
Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat că a semnat marți ordinul pentru înființarea Direcției pentru Siguranța Școlară în cadrul Poliției Române. Aceasta va avea ca obiectiv combaterea infracționalității și violenței în școli și în vecinătatea acestora.
Ministrul de Interne Marcel Vela a anunțat marți că din noua structură vor face parte 270 de polițiști.
„Poliția Siguranța Școlară va fi formată dintr-un număr de 270 de polițiști, organizați la nivelul IGPR, a DGPMB și a inspectoratelor de poliție din fiecare județ. Poliția Siguranța Școlară va avea o subordonare centrală, iar obiectul ei de activitate este strict legat de asigurarea protecției și siguranței elevilor, cât și a cadrelor didactice. Noua structură va preveni și combate violența în școală, cu accent pe fenomenul de bullying și a actelor de violență între elevi în interiorul școlii, cât și în proximitatea acestora”, a declarat Marcel Vela.
Direcția pentru Siguranța Școlară va monitoriza măsurile de siguranță, infracțiunile din fiecare școală și va dispune prezența polițiștilor de ordine publică, de la Rutieră, a jandarmilor și a Poliției locale pentru buna funcționare a școlilor.