- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Man Booker Prize și-a anunțat finaliștii
Cei șase finaliști ai ediției din 2016 a prestigiosului Man Booker Prize au fost anunțați marți la Londra, semnalează AFP.
Autorii selectați sunt Ottessa Moshfegh (SUA) pentru romanul "Eileen", Paul Beatty (SUA) cu "The Sellout", Deborah Levy (Marea Britanie) cu "Hot Milk", Graeme Macrae Burnet (Marea Britanie) cu "His Bloody Project", canadiano-britanicul David Szalay cu "All That Man Is" și Madeleine Thien (Canada) cu "Do Not Say We Have Nothing".
Man Booker Prize, care va fi decernat la 25 octombrie celui mai bun roman original în limba engleză, este unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume, care îi garantează câștigătorului o explozie a vânzărilor și un public la nivel mondial.
În 2015, Marlon James a fost primul autor jamaican care a câștigat acest premiu, cu "A Brief History of Seven Killings" (Scurtă istorie a șapte crime), roman inspirat din fapte reale care descrie cum artistul Bob Marley și echipa sa au fost atacați chiar înainte de un concert în 1976.
Premiul este deschis din 2014 autorilor proveniți din ansamblul lumii anglofone, în timp ce până în 2013 era rezervat romancierilor britanici, irlandezi și resortisanților din Commonwealth. Totuși, pentru a fi eligibile, romanele trebuie să fie publicate în Marea Britanie.
În mai, autoarea sud-coreeană Han Kang a obținut Man Booker Prize International pentru romanul "The Vegetarian", despre dorința unei femei de a deveni "o plantă pentru a se salva de latura întunecată a ființei umane".
Man Booker Prize International recompensează o lucrare străină tradusă în engleză și publicată în Regatul Unit.