- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
MAE avertizează românii din Catalonia cu privire la condițiile meteorologice extreme
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Cod roșu de precipitații și vânt puternic în Barcelona și împrejurimi
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o avertizare pentru cetățenii români aflați în Comunitatea Autonomă Catalonia, din cauza condițiilor meteorologice severe prognozate de Agenția Regională de Meteorologie din Catalonia (Servei Meteorologic de Catalunya). Pentru data de 4 noiembrie, a fost emis un cod roșu de vreme extremă pentru regiunile Barcelona, Garraf, Baix Llobregat, Vallès Oriental, Occidental și zona Maresme, unde se așteaptă precipitații intense, vânt puternic și descărcări electrice.
Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, sunt raportate întârzieri pe Aeroportul Josep Tarradellas Barcelona-El Prat. Totodată, în urma furtunii ce afectează sudul Barcelonei, operatorul național de căi ferate din Spania, Renfe, a decis suspendarea temporară a serviciului pe liniile R2 Sud și R4 Sud din rețeaua Rodalies de Catalunya, pentru a asigura siguranța pasagerilor.
MAE le recomandă cetățenilor români din zonă să fie precauți, să respecte instrucțiunile autorităților locale și să consulte surse oficiale de informații, precum site-urile barcelona.mae.ro, mae.ro și meteoalarm.org pentru actualizări meteorologice.
Pentru asistență consulară, românii pot apela Consulatul General al României la Barcelona la numerele:
+34 934 181 535
+34 934 334 223
+34 934 340 220
Pentru situații de urgență, este disponibil și numărul de telefon dedicat al Consulatului: +34 661 547 853. Apelurile sunt preluate de Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și de operatorii Call Center, în regim de permanență.
Meteorologii avertizează că, în funcție de evoluția frontului atmosferic, ar putea fi emise noi avertizări în regiunile afectate. Cetățenii sunt sfătuiți să rămână vigilenți și să evite deplasările în zonele cu risc ridicat pe durata alertei meteo.