- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Luiza Zan & Iulian Pavelescu prezintă „AFRODIZZY”
Din 4 februarie, nume mari ale scenei de jazz din România au concertat în fiecare duminică în centrul comercial ParkLake, contribuind la promovarea muzicii jazz în rândul celor mai tineri din public. Sute de copii și părinți au luat parte la cele 8 concerte desfășurate până în prezent care au fost precedate de ateliere creative inspirate de tema jazz-ului.
Cu prilejul ultimului eveniment din această stagiune „Elefantul curcubeu” va găzdui duminică, 1 aprilie, de la ora 18:00, concertul „AFRODIZZY” susținut de cunoscuta solistă jazz Luiza Zan acompaniată la chitară de Iulian Pavelescu.
Cei prezenți vor putea asculta cel mai nou proiect muzical al celor doi artiști, „cu muzici de sorginte afro/ jazz/ funk/ soul, presărat cu momente în care publicul însuși va prelua bagheta de dirijor și va dicta mersul lucrurilor,” au anunțat artiștii.
Evenimentul va avea loc pe scena „Main Square” de la parter din ParkLake. Tot acolo, cei mici sunt așteptați mai devreme, de la ora 16:00, la Atelierul de creație decorativă în cadrul căruia vor realiza obiecte decorative de Paști.
Concertul și atelierul fac parte din proiectul „Elefantul curcubeu”, o inițiativă UCIMR, co-finanțată de AFCN, prin care organizatorii și-au propus să aducă mai aproape muzica jazz în rândul celor mai tineri din public și nu numai, evidențiind capacitatea sa de a transmite o lume plină de culoare, contrar percepției generale conform căreia jazz-ul este o muzică inaccesibilă.
Despre AFRODIZZY
Născut din dorința de a colora puțin peisajul din jazz-ul autohton cu nuanțe calde și vesele, ”Afrodizzy” este un proiect născocit de cunoscuta cântăreață/compozitoare Luiza Zan, împreună cu ghitaristul Iulian Pavelescu.
Prieteni și colegi încă din timpul facultății, cei doi muzicieni au cântat împreună pe scena festivalului Gărâna în 2003 și și-au propus să reînvie acum pe scenă atmosfera plină de entuziasm, optimism și emoție creatoare, specifică vârstei de liceu. În ton cu planul ticluit, repertoriul propus este unul dinamic, de sorginte afro/jazz/funk/soul, presărat cu momente în care publicul însuși va prelua bagheta de dirijor și va dicta mersul lucrurilor.
Un concert-experiment, în care doi muzicieni, doi prieteni, își propun să testeze optimismul publicului, încrederea acestuia într-o lume lipsită de griji, cel puțin pentru câteva zeci de minute și, mai ales, predispoziția către buna dispoziție a acestuia.