Louis Armstrong

Cine? Cinema!” la www.ClasicRadio.ro

Duminică, 24 mai, de la ora 10:00, cu Luminiţa Boerescu (în reluare, seara, de la ora 18.00 şi 24:00)

Născut la începutul secolului XX, în 1901, Louis Armstrong este un pionier al jazz-ului, care a  contribuit la transformarea acestui gen muzical din muzică folclorică, specifică sudului Statelor Unite într-un limbaj universal, într-un curent cultural popular,  într-o muzică cunoscută în lumea întreagă. Pasiunea lui Louis a fost muzica, pe care o cânta neobosit! Cu figura sa generoasă, cu zâmbetul lui larg, inima caldă  şi o bogată fantezie el a încântat şi amuzat mereu publicul. Dar acest om, care aducea veselia, nu a glumit niciodată cu muzica sa! Probabil cel mai cunoscut muzician de jazz al secolului XX, el s-a remarcat la început pentru calităţile sale de trompetist, devenind cu timpul, datorită abilităţilor muzicale,  unul dintre cântăreţii de jazz dintre cei mai influenţi în epocă. Cunoscut şi sub numele de Satchmo  sau Pops, Armstrong provenea dintr-o familie săracă din New Orléans (Louisiana). Copilăria i-a fost marcată de abandonul familiei de către tatăl său şi de lumea din cartierul rău famat în care locuia. Nu e de mirare că, în urma unor acte de delicvenţă, a fost de mai  multe ori trimis într-un şcoală de reeducare, alături de alţi copii abandonaţi. Cel mai mult a stat închis pentru că a tras în aer cu pistolul, cu ocazia unei sărbătoriri al unui an nou. De copil a fost atras de muzică; adesea cânta la colțuri de stradă, împreună cu grupuri improvizate. Această spontaneitate muzicală, neșlefuită, i-a permis să dezvolte o intonație optimă și un deosebit simț al improvizației, de altfel esența jazzului. În şcoala de corecţie învaţă să cânte la cornet şi conduce orchestra şcolii. Eliberat şi ajutat de  o familie de evrei ruşi, Karnofsky, îşi cumpără prima trompetă.  Cutreieră adesea străzile din New Orleans, împreună cu câte o formaţie, cântând printre altele şi   “When the Saints Go Marchin’in”, care va deveni mai târziu una din piesele lui de rezistenţă. Ascultă adesea muzica interpretată de muzicieni experimentaţi, printre care Bunk Johnson, Buddy Petit, dar mai ales Joe « King » Oliver. Acesta din urmă a fost de altfel mentorul său. Începe să călătorească, cu vaporul pe Mississippi,  cu renumita orchestră Fate Marable, perioadă pe care el o consideră ca pe una de studii universitare, datorită experienţei pe care o câştigă acum. După plecarea din oraş a  lui Joe Oliver, în,1919, Louis Armstrong îi ia locul în orchestra lui Kid Ory, considerată cea mai bună orchestră de hot jazz din New-Orléans.  În anul 1922 se mută la Chicago, care devenise în acea vreme centrul muzicii de jazz, în continuă dezvoltare. Este angajat, în formația “Creole Jazz Band”, cea mai influentă orchestră de hot jazz. Aici  are posibilitatea să-și desfășoare întreaga virtuozitate ca trompetist solist, pe care o dobândise între timp. Louis Armstrong, aflat la maturitate artistică, preocupat de rigorile polifonice ale liniilor muzicale, are tendința de a conferi solistului un rol în același timp de conducător, dar și ca parte a texturii muzicale. Într-adevăr, iubitorii de jazz sunt unanimi în a recunoaște că inventivitatea, fantezia ritmică și melodică, unite cu un impresionant volum sonor și un timbru de neuitat fac ca execuțiile lui “Satchmo” să fie de neuitat. Face acum primele înregistrări, ca al doilea trompetist din orchestră, dar, presat de soţie, pianista Lil Hardin Armstrong, pleacă la New York, pentru a cânta cu orchestra Fletcher Henderson, una dintre grupurile muzicale afroamericane cele mai renumite în epocă. Cu această orchestră, Armstrong are posibilitatea să înregistreze discuri având ca parteneri celebrități ca Sidney Bechet, Bessie Smith și mulți alții.
Face în paralel multe înregistrări, organizate de unul dintre vechii săi prieteni, pianistul  Clarence Williams, sunt piese pentru orchestre de jazz mai restrânse sau acompaniamente pentru cântăreţi de blues. Se hotărăște să se dedice carierei de solist și înregistrează “Hot Fives and Hot Sevens”, transformând jazz-ul, cu sunetul clar și briliant al trompetei sale și cu vocea sa răgușită, pornită parcă din fundul gâtlejului, în una din cele mai înalte expresii ale muzicii. Revine la Chicago, în 1925, unde înregistrează cu celebri West End Blues şi Tight Like This,  piese de succes, ca de exemplu  Potato Head Blues, Muggles, West End Blues şi Tight Like This, ce vor deveni piese de referinţă pentru multă vreme. Concertează la New York în 1929, apoi la Los Angeles  în  1930, iar în 1935 efectuează un  turneu în Europa. Din cauza unui accident, timp de un an e obligat să renunţe de a mai cânta la trompetă şi niciodată nu va mai avea aceeaşi virtuozitate. După  ce  ani de zile a fost numai pe drumuri, în 1943 se stabileşte în Queens (New York). În următorii 30 de ani apare în medie în peste 300 de concerte pe an, pentru ca în anii `50, ca urmare a dificultăţilor de a rezista pe scenă, la concurenţă cu televiziunea, îşi reduce grupul la şase membri, revenind la stilul Dixieland, cel care l-a făcut celebru la debut. Alături de grupul său numit  « the All Stars », au apărut muzicieni ca Barney Bigard, Jack Teagarden, Trummy Young, Arvell Shaw, Marty Napoleon, Big Sid Catlett sau Barrett Deems . Joacă în  peste 30 de filme, iar în 1964 înregistrează cea mai vândută melodie a a sa:  Hello, Dolly. Îşi continuă turneele într-un ritm ameţitor şi cunoaşte succesul pe scenele din Africa, Europa, Asia, fiind numit « Ambassador Satch ». Deşi,  în ultimii săi ani de viaţă, sănătatea sa este tot mai şubredă, el continuă să cânte până la moartea sa, în 1971, la vârsta de 69 de ani.  Datorită prezenței sale carismatice, a contribuit la ruperea oricăror bariere rasiale, devenind unul din primii muzicieni de culoare, de referinţă în  muzica americană. A fost unul dintre principalii susţinători financiari ai lui Martin Luther King Jr. şi a altor activişti pentru drepturile omului, dar a preferat să o facă discret şi nu a amestecat opiniile sale politice cu muzica. Era un om extrem de generos, inventiv, creativ. Prelungea frazele muzicale, plasa improvizaţii neaşteptate, folosindu-şi vocea ca pe un instrument. Tehnica sa interpretativă era plină de melodii inovate, vesele, cu ritmuri subtile sau puternice. El a transformat jazz-ul, la origine o muzică populară colectivă, într-o formă de artă cu posibilităţi senzaţionale de expresie individuală. A jucat şi a cântat cu: Jimmie Rodgers, Bing Crosby, Duke Ellington, Fletcher Henderson, Bessie Smith, dar şi cu  Ella Fitzgerald. Cei doi au înregistrat trei albume: « Ella and Louis », « Ella and Louis Again », şi « Porgy and Bess” . Armstrong a avut multe piese de succes, dintre care :« Stardust », « What a Wonderful World » , « When The Saints Go Marching In » , « Dream a Little Dream of Me », « Ain’t Misbehavin »,  şi « Stompin’ at the Savoy ». « We Have All the Time in the World » figurează pe banda sonoră a filmului James Bond « On Her Majesty’s Secret Service ». De altfel peste peste 220 de producţii cinematografice conţin melodii interpretate de el cu vocea  sau cu trompeta. Inventatorul jazz-ului cântat cu trompeta, el aprecia mult diversitatea de stiluri în muzică. Bluesuri şi aranjamente duioase, muzica folclorică latino-americană, simfoniile clasice şi muzica de operă, toate se regăseau incorporate în reprezentaţiile sale, fapt ce uimea mereu publicul. Popularitatea sa continuă şi azi, muzica sa este ascultată zilnic pe tot Mapamondul! Conform dorinţei sale, o fundaţie pentru educaţia muzicală a copiilor defavorizaţi a fost înfiinţată, după moartea sa. În 2003, casa sa a fost transformată în muzeu.