- Casa din Home Alone a fost vândută chiar în preajma sărbătorilor
- Marcel Ciolacu explică zborurile private: „Am plătit din banii mei personali, nu din bani publici”
- Crăciunul: Istorie, Tradiții și Semnificații Profunde
- Nicușor Dan: „Să facem ce știm că trebuia făcut de 35 de ani”
- Atac masiv asupra Ucrainei în ziua de Crăciun
Liz Truss a devenit premier al Marii Britanii şi Irlandei de Nord
Liz Truss, devenită marţi premier al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a susţinut prima ei intervenţie în faţa reşedinţei oficiale de la Downing Street 10, promiţând că va scoate din „furtună” ţara sa care se confruntă cu o criză majoră provocată de inflaţie, de ameninţarea recesiunii şi de creşterea costurilor energetice.
„Sunt încrezătoare că împreună vom putea depăşi furtuna, ne vom putea reconstrui economia şi putem deveni Marea Britanie modernă şi strălucitoare pe care ştiu că putem fi”, a asigurat succesoarea lui Boris Johnson. „Aceasta este misiunea noastră vitală de a asigura oportunităţi şi prosperitate pentru toţi cetăţenii şi generaţiile viitoare. Sunt hotărâtă să am rezultate”, a insistat ea, subliniind că „primele trei priorităţi” ale sale vor fi economia, criza energetică şi îmbunătăţirea sistemului naţional de sănătate publică. „Voi reduce taxele pentru a răsplăti munca grea şi a stimula creşterea economică ce are la bază mediul de afaceri”, a promis noua şefă a guvernului britanic de dreapta, care în plus este o politiciană cu o concepţie economică profund liberală.
„În al doilea rând, mă voi ocupa cu prioritate de criza energetică provocată de războiul lui Putin. Voi lua săptămâna aceasta măsuri în problema facturilor energetice şi pentru a ne asigura viitoarele surse de energie”, a continuat ea.