- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Les Films de Cannes revin la Bucureşti
Unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale toamnei, festivalul Les Films de Cannes à Bucarest, revine între 14 şi 23 octombrie 2016, pentru al şaptelea an, cu o ediţie extinsă şi cu cele mai aşteptate filme din selecţia Festivalului de la Cannes în peste 100 de proiecţii. „I, Daniel Blake“, filmul care i-a adus anul acesta cel de-al doilea Palme d’Or cineastului britanic Ken Loach, va fi proiectat în premieră în România.
Pentru prima dată, festivalul se va întinde pe durata a 10 zile, iar la Cluj-Napoca şi Timişoara vor fi proiectate filme de la Cannes în avanpremieră, în prezenţa unor invitaţi speciali. Ediţia de Cluj va avea loc în weekend-ul 14 – 16 octombrie, la Cinema Victoria. Şi anul acesta, nume mari ale cinematografiei mondiale se vor întâlni cu publicul pentru prima dată în România, la proiecţiile propriilor filme.
Workshop-uri, masterclass-uri şi proiecţii speciale vor transforma din nou Les Films de Cannes à Bucarest într-unul dintre cele mai proeminente evenimente culturale ale toamnei. Anul trecut, festivalul a avut peste 15.000 de spectatori şi numeroase proiecţii sold out, jumătate din numărul total de bilete fiind achiziţionate înainte de începerea evenimentului.
Extrem de activ la cei 80 de ani ai săi, Ken Loach este unul dintre cei nouă regizori care au câştigat marele trofeu al Festivalului de la Cannes de două ori – prima dată în 2006, cu The Wind that Shakes the Barley. Este unul dintre regizorii favoriţi ai Cannes-ului, cu peste 15 filme prezentate pe Croisette, din 1970 încoace. Cineast al nedreptăţii şi inegalităţii sociale, Ken Loach s-a preocupat dintotdeauna de soarta muncitorilor.