Lentila de contact cu Stelian Tănase – O prea mare iubire ucide

Vineri, 3 mai, de la ora 12:00, dl. Stelian Tănase vă invită la Lentila de contact. În această săptămână un nou fragment din volumul “Repertoarul amorului”, povestea de dragoste dintre scriitorul Ștefan Augustin Doinaș și balerina Irinel Liciu.

Ștefan Augustin Doinaș (pe numele său Ștefan Popa) s-a născut la 26 aprilie 1922, Cherechiu, județul Arad. A fost poet, eseist, traducător, deținut politic, academician și politician român, senator în legislatura 1992-1996, ales în municipiul București pe listele partidului Alianța Civică.

Viitorul poet urmează școala primară în satul natal, iar apoi Liceul Moise Nicoară la Arad. Profesorul de română care îl cucerește pe tânărul venit de la țară este Alecu Constantinescu (tatăl dramaturgului Paul Everac). Încă din liceu, Ștefan Augustin Doinaș citește poezie și critică de poezie.

În toamna anului 1941, absolventul de liceu pleacă la Sibiu – unde se refugiase Universitatea clujeană, după trecerea Ardealului de Nord sub jurisdicție maghiară – și se înscrie la Medicină, dar încă din primul an frecventează și cursurile de la Litere și Filosofie.

În anul 1944 se transferă la această facultate, unde îi are ca profesori pe Lucian Blaga, la istoria culturii, pe Liviu Rusu, la estetică, pe D.D. Roșca, la istoria filosofiei și la filosofia generală. Activează în cadrul Cercului literar de la Sibiu, alături de Ion Negoițescu, Radu Stanca, Ion Dezideriu Sîrbu, Cornel Regman, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruș, Radu Enescu ș.a.

În 1948 absolvă facultatea și se întoarce ca profesor în satul său natal. În 1955 renunță la învățământ și se stabilește la București, unde îi reîntâlnește pe unii dintre “cerchiști”. Împreună cu ei își face iluzia că, după moartea lui Stalin și venirea la putere în URSS a lui Hrușciov, se va produce și în România un “dezgheț”. Arestat la 3 februarie 1957, este condamnat la un an de închisoare “pentru omisiune de denunț”. (“…în redacția revistei Teatru – unde mă aflam cu I. D. Sîrbu – a venit Marcel Petrișor, tot un arădean, un originar de pe meleagurile arădene, care ne-a informat despre revoluția din Ungaria. Ne-a spus că, în cazul în care va fi și la noi manifestație, armata va fi de partea noastră, după care vom cere scoaterea limbii ruse din învățământ și așa mai departe… După trei zile Marcel Petrișor a fost arestat, iar eu am fost ridicat după trei luni. De ce? Marcel Petrișor a fost bătut cu ranga ca să spună cu cine a mai stat de vorbă în legătură cu revoluția din Ungaria, aflându-se astfel și despre mine! […] Eu am fost condamnat la un an, cu circumstanțe atenuante, pentru omisiune de denunț.”)

La 5 februarie 1958 este eliberat, iar la 8 aprilie 1958 se căsătorește cu Irinel Liciu, primă balerină la Operă. Până în 1963 i se interzice să reintre în viața literară. Apoi, George Ivașcu îl angajează la revista Lumea.

După 1989 devine membru al Academiei Române și senator (din partea Partidului Alianța Civică) în Parlamentul României. Face și publicistică politică, de pe o poziție anticomunistă intransigentă. A murit pe data de 25 mai 2002. Imediat după moartea sa, soția sa, fostă prim balerină a Operei Române, Irinel Liciu, se sinucide.