Lentila de contact cu Stelian Tănase – Mircea Eliade și Maitreyi

Vineri, 30 aprilie de la oar 12:00, scriitorul Stelian Tănase vă propune o nouă ediție a emisiunii “Lentila de contact” – astăzi despre Mircea Eliade și Maitreyi.

Suntem în fața unei mari povești de iubire, ca atâtea altele în secolul XX!? O poveste la intersecția a două civilizații – la modă de la o vreme – între un tânăr european, creștin, și o hindusă!? A fost Maitreyi iubirea vieții lui Mircea Eliade? Dar ce a însemnat Eliade pentru Maitreyi!? Povestea a iscat multe controverse și a alimentat o legendă. Pe scurt, cred că povestea de dragoste dintre Mircea Eliade și Maitreyi e o pură ficțiune, o născocire a autorului. Interesul lui Eliade era să scrie – în 1933 întors la București – o poveste bună, cu toate ingredientelele și după toate regulile prozei. S-a folosit de un material – amintiri/atmosferă/ situații/ pe care îl avea la îndemână din India. Întâi de toate de exotism, de altă civilizație, altă religie etc. Nu a contat adevărul poveștii, pentru că nu voia să scrie o carte de amintiri. Aceasta s-ar fi supus altor reguli, cea a adevărului și nu ar fi putut fi publicată din cauza cerinței unei minime discreții absolut obligatorii.

Lentila de contact este o emisiune realizată la Radio Clasic de Stelian Tănase în parteneriat cu DeskReport.