Lentila de contact cu Stelian Tănase – La Florența

Vineri, 11 noiembrie, de la oar 12:00, scriitorul Stelian Tănase vă propune o călătorie la Florența. 
“Răsfoiesc un album care documentează dezastrul din toamna anului 1966 când apele râului Arno au deversat peste maluri. A fost o mare nenorocire. A distrus o parte însemnată din oraș, partea veche mai ales, întinsă de-a lungul râului Arno. Au fost distruse mai multe opere și clădiri pe de-a-ntregul decât ne imaginam astăzi, la decenii distanță. Patrimoniul umanității a fost grav afectat. Florența era ultimul oraș care putea fi lovit de o asemenea tragedie. Consecințele au fost gravissime. Apa râului Arno a făcut ravagii, multe muzee, clădiri istorice au fost acoperite de un noroi gros, adesea amestecat cu păcură și mizerii după ce apa s-a retras. Peisajul apocaliptic, fără egal.”
Lentila de contact este o emisiune produsă la Radio Clasic de scriitorul Stelian Tănase în parteneriat cu DeskReport.