La traviata Operei din București pe scena Operei din Philadelphia

Spectacolul „La traviata„, de Giuseppe Verdi, în regia lui Paul Curran şi scenografia lui Gary McCann, a fost preluat de Opera Philadelphia. Premiera operei a avut loc în București pe 30 octombrie 2014, cu ocazia deschiderii stagiunii la Opera Naţională Bucureşti.

Printre cei prezenţi la premiera acestui spectacol la Opera Naţională Bucureşti s-a aflat şi David Levy, vicepreşedinte al Operei Philadelphia şi însărcinat cu managementul artistic al companiei. Acesta, impresionat de calitatea spectacolului, şi-a exprimat intenţia de a prezenta producţia şi la Opera Philadelphia. Astfel, imediat după premiera de la Bucureşti, au urmat mai multe runde de negocieri între cele două companii şi au fost concretizate prin prezentarea pentru prima dată a acestui spectacol în Statele Unite ale Americii. Evenimentul a avut loc pe 2 octombrie 2015.

Premiera americană a producţiei Operei Naţionale Bucureşti a fost sold-out şi s-a bucurat de o distribuţie de excepţie, care a inclus trioul Lisette Oropesa (Violetta), Alek Shrader (Alfredo) şi Stephen Powell (Germont), sub bagheta dirijorului Corrado Rovaris.

Următoarele reprezentaţii ale spectacolului „La traviata” la Opera Philadelphia sunt programate miercuri, vineri şI duminică, urmând ca, pe 16 octombrie, spectacolul să fie proiectat în variantă HD în Parcul Naţional al Independenţei.

Producţia „La traviata” va reveni în stagiunea 2015-2016 pe scena Operei Naţionale Bucureşti alături de alte spectacole de operă din repertoriul verdian şi nu numai.

La_traviata__Opera_Philadelphia_1A
Foto: Gin Photo

Detalii: Opera Națională București