- Casa din Home Alone a fost vândută chiar în preajma sărbătorilor
- Marcel Ciolacu explică zborurile private: „Am plătit din banii mei personali, nu din bani publici”
- Crăciunul: Istorie, Tradiții și Semnificații Profunde
- Nicușor Dan: „Să facem ce știm că trebuia făcut de 35 de ani”
- Atac masiv asupra Ucrainei în ziua de Crăciun
Klaus Iohannis: Virusul nu dispare prin violență și manifestări extremiste
Președintele Klaus Iohannis spune că vaccinarea împotriva COVID-19 este soluția care ne va ajuta să revenim la viața normală și că nu virus nu dispare prin „violență și manifestări extremiste”. El i-a îndemnat pe români să aibă încredere în vaccin și să meargă să se imunizeze, pentru a stopa pandemia de coronavirus.
„Avem la îndemână soluția care ne va permite să stopăm pandemia și să ne recăpătăm normalitatea care ne lipsește atât de mult. Se numește vaccin”, a spus Klaus Iohannis în timpul unei vizite la Institutul Cantacuzino.
„Virusul care ne-a afectat dramatic existența în ultimul an nu dispare prin violență și manifestări extremiste, ci prin imunizarea cât mai multor oameni cu vaccinuri eficiente. În perioada imediat următoare vom primi un număr semnificativ de doze și astfel campania de vaccinare poate fi accelerată”, a adăugat președintele.
„Mulți dintre noi au pierdut pe cineva drag, alții au suferit profund în urma infectării cu acest virus. Costurile sociale și economice au fost și continuă să fie uriașe. Putem însă să punem capăt acestei pandemii și îi îndemn pe români să aibă încredere în beneficiile imunizării și să meargă în număr cât mai mare la centrele de vaccinare”, a mai spus Iohannis.
Șeful statului a participat la o ceremonie organizată de Institutul „Cantacuzino” pentru sărbătorirea a 100 de ani de la înfiinţare, la care a fost de asemenea prezent premierul Florin Cîţu.
Institutul „Cantacuzino” a fost înfiinţat la 1 aprilie 1921, prin Înaltul Decret emis de Regele Ferdinand I, sub denumirea de Institutul de Seruri şi Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”.
Aici au fost făcute cercetări în toate domeniile importante ale microbiologiei şi ştiinţelor conexe, au fost produse vaccinuri şi seruri terapeutice
Din 2017, institutul a trecut de la Ministerul Sănătăţii în subordinea Ministerului Apărării Naţionale.
„În semn de recunoaștere a valorii colectivului dumneavoastră de specialiști de elită ai medicinei românești și a contribuției Institutului „Cantacuzino” la dezvoltarea cercetării științifice medicale, astăzi, la aniversarea a 100 de ani de la înființare, am decorat această prestigioasă instituție cu Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Mare Ofițer”, a spus Iohannis.
„Este un moment de bilanț, de rememorare a istoriei, este o invitație la a discuta cu responsabilitate despre prezent, dar este și un moment pentru a privi cu încredere în viitor”, a mai spus șeful statului.
„Aniversarea de astăzi are loc în circumstanțe excepționale, în care întreaga omenire se confruntă cu pandemia generată de virusul SARS-CoV-2. Acest context global complicat este exemplul cel mai elocvent în ceea ce privește importanța strategică a activității dumneavoastră în demersurile de răspuns la amenințări sanitare, precum noul coronavirus”, le-a declarat președintele celor prezenți.