- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Johnson & Johnson a cerut oficial autorizarea vaccinului său anti-COVID-19 în UE
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a primit marţi o solicitare oficială din partea companiei Janssen (filiala belgiană a companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson) pentru autorizarea condiţionată a vaccinului acesteia anti-COVID-19, relatează agenţia EFE.
EMA va evalua această cerere ”într-un calendar accelerat”, întrucât a început din decembrie o analiză în timp real a datelor privind eficacitatea şi siguranţa vaccinului Johnson & Johnson.
Comitetul pentru medicamente umane (CHMP) din cadrul EMA estimează că evaluarea sa asupra acestui vaccin s-ar putea încheia aproximativ la jumătatea lunii martie, cu condiţia ca informaţiile prezentate de compania farmaceutică să fie ”suficient de complete şi solide”, astfel încât acest vaccin să primească autorizaţia de comercializare condiţionată în UE.
Conform companiei Johnson & Johnson, vaccinul său anti-COVID-19 a avut o eficacitate globală de 66% în testele clinice efectuate pe trei continente afectate de diferitele variante ale coronavirusului SARS-CoV-2.
În testele clinice la care au participat circa 44.000 de voluntari, nivelul protecţiei împotriva formelor moderate şi severe de COVID-19 a variat de la 72% în SUA, la 66% în America Latină şi la numai 57% în Africa de Sud, ţară unde a fost detectată una dintre noile mutaţii mai contagioase ale coronaviruslui.
Acest vaccin, care este administrat într-o singură doză, are o eficacitate de 85% în prevenirea formelor grave ale bolii, conform concluziilor studiilor clinice.
Vaccinul Johnson & Johnson foloseşte un adenovirus pentru a determina un răspuns imun al organismului împotriva coronavirusului. Spre deosebire de vaccinurile Pfizer/BioNTech şi Moderna, acesta poate fi stocat la temperatura unui frigider, ceea ce facilitează distribuţia.