- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Jazzappella în premieră la Istanbul
Miercuri, 16 mai 2018, ora 20.30, ansamblul vocal profesionist Jazzapella, un nume de referință în topul de specialitate, urcă pe scena Centrului Cultural Summart din Istanbul. Jazzappella este un grup a cappella, înființat de către solistul formației rock Sarmalele Reci, Zoltán András, cunoscut ca pianist de jazz și compozitor.
Cu o bază repertorială bine aleasă, dar și aranjamente și compoziții proprii, Jazzappella a reușit să-și creeze o identitate muzicală unică, gravitând în jurul binecunoscutelor standarde de jazz. Din repertoriul grupului vocal nu lipsesc, fireşte, piese celebre în genul pop și musical, devenind accesibili atât publicului iubitor de muzică, cât și cunoscătorilor.
Jazzappella vine la Istanbul în următoarea formulă: Ana Popescu – soprană, Marina Arsene– mezzosoprană, Marta Popovici – alto, Zoltán András – tenor, Alexandru Grăjdeanu – bariton și Konstantin Beykov – bas.
Repertoriul pentru concertul de la Istanbul va cuprinde o selecție bogată de piese românești semnate de Nicu Alifantis, trupa Sfinx, piese după Johnny Răducanu, prelucrări ale unor piese originale din folclor și versuri semnate Adrian Păunescu, compoziții ale liderului Jazzappella, Zoltán András sau ale sopranei Ana Popescu. Acestora li se adaugă partituri din repertoriul internațional aranjate și reorchestrate de Zoltán András. Odată cu organizarea acestui concert în premieră, ICR Istanbul demarează o nouă colaborare cu un centru cultural de referință din peisajul cultural al orașului Istanbul, Summart, cu scopul de a promova jazzul românesc contemporan.
Summart Art Center Maslak reprezintă platforma ideală pentru orice tip de manifestare din sfera artelor, fie muzică sau teatru, un punct de întâlnire al iubitorilor de artă, artiști locali și internaționali, colecționari, curatori, critici de artă, autori și reprezentanți ai mediului academic. Summart organizează și găzduiește, spectacole muzicale, de teatru, conferințe și expoziții de artă contemporană.
În decembrie 2010, grupul Jazzappella, în formulă de septet, a lansat pe radio și internet, o primă înregistrare a unui cântec de Crăciun numit Să ningă iar, compus și aranjat de Zoltán András, pe versuri de Florin Dumitrescu. Din anul 2011 până în prezent, Jazzappella a continuat să concerteze ca sextet, în diverse componențe, participând la emisiuni radio și TV și susținând numeroase concerte în cluburi, la festivaluri de jazz, muzică contemporană și acappella, precum și în cadrul Festivalului Internațional George Enescu. Printre participările pe scene românești și internaționale, amintim: Iunie 2012 – Samfest Jazz International,Satu Mare; Decembrie 2012 – Timișoara Jazz Festival; Septembrie 2013 – Festivalul George Enescu; Octombrie 2013 – Jazz pe Românește, la Sala Radio, alături de Big Band-ul Radio; Mai 2014 – Festivalul Internațional de muzică A Cappella din Girona, Spania; Mai 2014 – Festivalul Alba Jazz, Alba Iulia; Septembrie 2014 – București 555,; Noiembrie 2014 – Festivalul de Jazz de la Ploiești; Decembrie 2014 – Festivalul de Jazz de la Galați Danube Jazz Festival; Martie 2015 – Recital la Teatrul Toma Caragiu din Ploiești; Iunie 2015 – Festivalul G-Fest de la Odorheiul Secuiesc; August 2015 – Festivalul Hai Sus, București; Aprilie 2016 – Festivalul Timișoara Muzicală; Mai 2016 – Deschiderea concertului Paolo Fresu şi Ralph Towner la Sala Radio; Octombrie 2016 – Gala Artiștilor, Sfântul Gheorghe; Noiembrie 2016 – Festivalul de muzică nouă de la Craiova; Decembrie 2016 – Zilele Orașului Gheorghieni; Decembrie 2016 – Târgul de Crăciun ArCub, București; Mai 2017- Festivalul de Jazz de la Sibiu; Iunie 2017 – Festivalul Amintiri din Copilărie, București; August 2017 – Castle Jazz Fest, Carei; Septembrie 2017 – Festivalul de Jazz de la Craiova.
Ana Popescu s-a născut în București și a început studiul pianului la vârsta de 5 ani. A urmat timp de 12 ani, cursurile Liceului de Muzică “George Enescu” din București, iar apoi a devenit studentă, respectiv masterandă la Universitatea Națională de Muzică din București. După ce a absolvit cursurile universității, a cântat în mai multe ansambluri și formații, diverse genuri muzicale, de la clasic la rock și pop. Ulterior a început să compună piese proprii, inițial pentru ea, apoi și pentru alți artiști. În prezent este soprană în trupa Jazzappella și profesoară de pian și canto.
Marina Arsene și-a început călătoria de muzician în perioada liceului, la vârsta de 15 ani studiind percuție clasică. A cântat vocal în trupe de cover-uri rock ‘n’ roll, apoi a început să studieze jazz în tabere, precum Icon Arts (Sibiu). În 2012 a fost admisă la Universitatea Națională de Muzică din București, la secția compoziție jazz, unde este în prezent masterandă. S-a alăturat primului grup de jazz acappella din România – Jazzappella, în 2015, alături de care concertează și în prezent. În 2014 a câștigat premiul pentru cel mai bun solist vocal, la Festivalul Internațional Johnny Raducanu, din Brăila, iar în 2015, alături de The Twisters, la același festival, Premiul pentru cel mai promițător tânăr interpret. A participat la workshopuri de jazz în: Romania (2012, 2013, 2016)- prof. Mircea Tiberian, Luiza Zan, Chris Dhalgren, John Betsch, Maurice de Martin; Spania (2017, 2018)- Prof.Judy Niemack, Dena DeRose; Slovenia (2017) -Prof. JD Walter. A studiat un semestru prin bursa Erasmus în Olanda la Conservatorul Prins Claus din Groningen.
Marta Popovici a început să cânte la vârsta de 5 ani și de atunci continuă o relație strânsă cu muzica. În copilărie a fost premiată la numeroase concursuri de muzică pentru copii, urmând să se implice în dezvoltarea diferitelor evenimente și în cadrul liceului. În prezent este studentă în anul II la secția de Compoziție Jazz a Universității Naționale de Muzică, București, unde studiază cu Prof. Mircea Tiberian, cu care colaborează pentru musical-ul Tarot Tales. A susținut concerte alături de artiști din scena jazz-ului autohton precum: Cătălin Milea, Alex Man, Albert Tajti, Ciprian Pop.
Zoltán András învață autodidact să cînte la acordeon de la vîrsta de 6 ani și la diverse alte instrumente mai târziu. Începe studiile muzicale formale la 7 ani, luând lecții private de pian și teorie muzicală. În anii de facultate urmează cursul de improvizație de jazz al pianistului Marius Popp. În 1992, cîștigă premiul I la secția de debut a Festivalului de jazz de la Sibiu cu cvartetul său de jazz The Newcommers. Din 1993, este solist și compozitor al formației de rock Sarmalele Reci, urcând pe scene din – Germania (1994), Ungaria (1997), Anglia (1998), Moldova (2000), Spania (2006), Germania (2012); şi din ţară, în cadrul festivalurilor Peninsula, B`est Fest, Folk You etc. Din 2006, experimentează cu noul său grup a cappella Jazzappella, participând la numeroase festivaluri naţionale din Sibiu, Galați, Craiova, Carei, Ploiești.
Alexandru Grăjdeanu a studiat violoncelul încă din primii ani de școală, iar mai târziu a abordat și muzica vocală, în prezent fiind membru al corului Operei Naționale din București. Ca violoncelist, a avut numeroase colaborări cu formații rock, printre care și Sarmalele Reci, al cărei solist este Zoltán András, membru fondator al trupei Jazzappella, alăturându-se apoi acestui proiect.
Konstantin Beykov provine dintr-o familie muzicală. A început să cânte la pian la vârsta de șase ani și a urmat apoi, vreme de opt ani, cursuri de pian și teoria muzicii la Scoala Națională de Muzică din Sofia. A absolvit un liceu cu profil lingvistic, dar a continuat, în paralel, să-și dezvolte abilitățile muzicale. Pasiunea lui pentru muzica acappella, i-a deschis calea către numeroase ansambluri vocale și coruri. În prezent, studiază Dirijat Coral la Academia Națională de muzică din Sofia și este membru în câteva ansambluri vocale camerale de diverse genuri – pop, jazz, folclor, muzică renascentistă și Creștin Ortodoxă. Pe lângă colaborarea cu Jazzappella, activează ca solist (bas) și aranjor în grupul a cappella Spectrum din Bulgaria.