- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
Italia va include studiul schimbărilor climatice ca materie obligatorie la şcoală
Italia va deveni anul viitor prima ţară din lume care va introduce studiul schimbărilor climatice şi dezvoltarea durabilă ca materie obligatorie la şcoală, a declarat marţi ministrul Educaţiei din această ţară.
Măsura, potrivit căreia acest subiect va fi studiat timp de o oră pe săptămână în şcolile italiene (33 de ore pe an), va intra în vigoare începând de anul viitor, a confirmat ministrul Lorenzo Fioramonti prin intermediul unui mesaj distribuit pe reţelele de socializare.
Fioramonti, de la Mișcarea 5 Stele, este cel mai vocal susținător al politicilor ecologice și a fost criticat de opoziție în septembrie pentru că a încurajat elevii să chiulească de la școala și să participe la protestele climatice.
Acest proiect, care îi aparţine lui Fioramonti, urmăreşte să creeze o generaţie de elevi familiarizaţi cu cauzele şi riscurile asociate schimbărilor climatice.
Multe materii tradiționale, precum geografia, matematica și fizica, ar fi, de asemenea, studiate din perspectiva dezvoltării durabile, a declarat ministrul, fost profesor de economie la Universitatea Pretoria din Africa de Sud.
“Întregul minister este schimbat pentru a face sustenabilitatea și climatul în centrul modelului de educație. Vreau să fac din sistemul de învățământ italian primul sistem de învățământ care pune mediul și societatea în centrul a tot ceea ce învățăm la școală”, a declarat Fioramonti pentru Reuters.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi a grupurilor de lobby pentru mediu, Italia este una dintre ţările europene care prezintă cea mai mare probabilitate de a fi afectată de schimbările climatice, cu consecinţe nefaste pentru sectorul său agricol, gheţarii din nordul ţării, care se vor topi şi vor provoca inundaţii şi alunecări de teren, dar şi pentru oraşe precum Veneţia, care vor fi avea de suferit de pe urma inundaţiilor mai severe şi mai frecvente.
sursa: green-report.ro