- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Istoria nu se scrie pe Facebook
Autor: Andrei Enescu
21 decembrie 2015
Se împlinesc 26 de ani de când regimul lui Nicole Ceauşescu nu mai este. Unii îşi amintesc încă nostalgici sărbătoarea pluguşorului organizată în faţa Comitetului Central al Partidului (azi sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor), sutele de pionieri şi şoimi ai patriei care "însufleţiţi" de o mândrie patriotică fără margini îşi aduceau omagiul lor conducătorului iubit, geniului din Carpaţi, celui care ctitorea pentru ei România modernă. Pentru mulţi dintre noi a rămas numai amintirea cozilor la alimente, a frigului din case, a temelor făcute la lumina lumânării, cele două ore de program la televizor, o lume gri, aproape neagră, pe care am vrea să o arucăm într-un colţ al minţii şi să o uităm definitiv.
Evenimentele acelea cumplite din zilele lui decembrie 1989 ne-au redat nu numai cel mai curat şi frumos sentiment de patriotism, dar pentru prima dată ne-am simţit solidari unii cu ceilalţi…până în ianuarie 1990.
Dacă până aici istoria pare să fie înţeleasă şi acceptată unanim astfel, ce a urmat însă pare să se fi întâmplat în Românii diferite. Din păcate cei care au ştiut care sunt mecanismele de dominare a unei societăţi au acţionat şi au obţinut ceea ce şi-au dorit: o lume în care nicio valoare nu mai era la locul ei, totul trebuia, şi a fost, contestat. Societatea s-a divizat, personalităţile care erau la acel moment lideri de opinie s-au raliat şi ele la o tabără sau alta.
Îmi aduc aminte cum liderul celui mai important partid de opoziţie, Corneliu Coposu era apreciat de unii, iar de alţii era considerat infractor de drept comun sau chiar traficant de droguri. Am avut şansa să-l cunosc în 1994 pe Corneliu Coposu şi să îi iau un interviu. M-a uimit generozitatea acestui om şi capacitatea lui de a aborda un discurs cu totul diferit de cel al politicienilor comunişti de până în 1989, dar şi al celor deveniţi politicieni după 1989. Dacă am fi ştiut să deosebim minciuna de adevăr, dacă am fi ştiut să ascultăm, poate astăzi România ar fi arătat altfel.
Mai important însă decât să ne uităm în trecut să judecăm istoria punând în fata conjuncţia "dacă" e să vedem ce facem cu prezentul, ca viitorul să arate măcar un pic mai bine.
Poate după acest sfert de secol petrecut în incertitudini şi pe drumuri mai mult ocolite, societatea noastră e suficient de matură încât să înţeleagă, să discearnă şi să ia deciziile potrivite.
Puteţi face o comparaţie între decizia lui Corneliu Coposu de a refuza să facă declaraţii mincinoase despre liderul ţărănist Iuliu Maniu şi decizia lui Adrian Năstase de a condiţiona numirea unor funcţionari în diverse funcţii publice pentru ca aceştia să îi finanţeze construcţia blocului din Str. Zambaccian? În ambele cazuri, deciziile politicienilor au fost sancţionate cu închisoare. Dacă ar fi să îl ascultăm pe dl. Năstase, chiar şi domnia sa a fost condamnat politic… Aşa să fie oare?!
Adevărul este că poate unele din manualele alternative de istorie ar putea să îi dea dreptate…
Urmează un an important pentru democraţia noastră cu două rânduri de alegeri: locale şi parlamentare. Poate de data asta vom avea curiozitatea să ne uităm la trecutul celor care vor să ne scrie viitorul.