- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Israel a lovit ținte ale Hamas din Fâșia Gaza după lansarea unor baloane incendiare
Israelul a efectuat lovituri asupra Fâşiei Gaza, în noaptea de luni spre marţi, după lansarea unor baloane incendiare în direcţia teritoriului său din enclava palestiniană, care au provocat incendii de vegetaţie, notează AFP, citată de Agerpres.
„Avioane de vânătoare au vizat în cursul nopţii un atelier de fabricare a rachetelor aparţinând Hamas şi un teren militar al Hamas la Khan Yunis, în sudul Fâşiei Gaza”, a indicat armata israeliană într-un comunicat.
Aceste lovituri au fost represalii la baloanele incendiare lansate spre teritoriul israelian de mişcarea islamistă Hamas aflată la putere în Fâşia Gaza, a adăugat documentul.
Potrivit unei surse de securitate palestiniene din Gaza, mai multe rachete au căzut peste o tabără de antrenament a ramurii armate a Hamas în zona Khan Yunis. Martori au raportat că armata a tras, de asemenea, focuri de artilerie în nordul enclavei palestiniene.
Loviturile nu au făcut victime, potrivit unor surse medicale din Fâşia Gaza.
Mai devreme în cursul zilei, pompierii israelieni raportaseră trei incendii de vegetaţie în localităţi israeliene din vecinătatea enclavei, cauzate de baloane incendiare.
Loviturile au avut loc după evadarea dintr-o închisoare israeliană a şase deţinuţi palestinieni, cei mai mulţi membri ai Jihadului Islamic, un alt grup armat care operează în Fâşia Gaza. Forţele de securitate israeliene au fost desfăşurate luni la puncte de control în jurul Fâşiei Gaza pentru a împiedica fugarii să încerce să pătrundă în enclavă, potrivit armatei.
Statul israelian acuză Hamas de toate acţiunile întreprinse asupra teritoriului său dinspre enclavă, unde locuiesc două milioane de oameni sub blocadă de aproximativ 15 ani.