- Georgia: Mihail Kavelașvili devine președinte într-un context tensionat
- Mesaje pro-ruse și instigare la violență pe scena unui festival finanțat din bani publici
- Noul ministru al Justiției, Radu Marinescu: legături cu afaceri imobiliare dubioase și personaje controversate din Craiova
- Au furat oile cu un Audi
- Anul 2025: un an spectaculos pentru scena muzicală din București
Ion Marin – Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor
Ministerul Culturii din Franța a anunțat decorarea dirijorului român Ion Marin cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler, una dintre cele mai importante distincții ministeriale ale Franței. Acordarea ordinului a fost motivată prin „contribuția și angajamentul în serviciul culturii”, după cum menționează scrisoarea oficială transmisă de Roselyne Bachelot-Narquin, ministrul francez al Culturii.
În strălucita sa carieră de aproape 40 de ani, Ion Marin s-a remarcat și ca promotor al culturii franceze, francofoniei, precum și al valorilor europene universale. Din 1983 până în prezent, Ion Marin a dirijat în Franța peste 150 de concerte și spectacole de operă.
Ion Marin este un susținător declarat al cooperării culturale între România şi Franţa, fiind una dintre personalitățile implicate în pregătirea inaugurării oficiale a Sezonului România – Franța 2019 la Paris și a participării Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” la concertul de deschidere organizat la Domul Invalizilor, în luna noiembrie 2018, în prezența Preşedintelui României și a oficialităților din capitala Franței.