- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
- Garduri solare, nouă inovație pentru producția de energie verde
- Dacia demarează un program de concedieri voluntare
- Ordinea internațională amenințată la un nivel nemaiîntâlnit de la Războiul Rece
Ion Caramitru – un nou mandat de director al TNB
Ion Caramitru se va afla și pentru următorii cinci ani la conducerea Teatrului Național București (TNB). Potrivit site-ului Ministerului Culturii, Ion Caramitru a obținut, în urma evaluării finale a proiectului de management, nota 10.
Acesta a declarat vineri că printre prioritățile sale se numără organizarea unei licitații pentru amenajarea unor cafenele, a unei săli de expoziții și a unei librării în incinta noii clădiri TNB, dar și inițierea unui festival anual al teatrelor naționale.
Caramitru a spus că o preocupare pentru managementul TNB este dezvoltarea programului "9G", dedicat tinerilor artiști.
"Este al treilea an în care poate fi dezvoltat și diversificat (programul — n.r.), astfel încât Teatrul Național să își onoreze vocația pe care și-a descoperit-o — de a sprijini oamenii de teatru de mâine ca să-și poată asigura, moral și material, colectivul care va ocupa teatrele în următoarele decenii", a declarat Ion Caramitru.