Iohannis își cere iertare: „Știu că am făcut greșeli și v-am dezamăgit”

Getting your Trinity Audio player ready...

Președintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj emoționant în cadrul recepției de Ziua Națională a României, recunoscând greșelile din cei zece ani de mandat și cerând iertare românilor pentru deciziile care i-au nemulțumit. Într-un discurs amplu, liderul de la Cotroceni a reflectat asupra momentelor importante și provocărilor cu care s-a confruntat în calitate de președinte.

Știu că am făcut greșeli, unele alegeri în care am investit speranță și încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii dintre dumneavoastră v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulțumit”, a declarat Klaus Iohannis, subliniind că toate acțiunile sale au avut ca scop securitatea, prosperitatea și bunăstarea României.

Un bilanț al celor două mandate

Cu ocazia ultimei sale apariții de Ziua Națională ca președinte, Iohannis a prezentat un bilanț al realizărilor și provocărilor care au marcat cele două mandate. A evidențiat proiectele majore, precum „România Educată”, modernizarea infrastructurii și consolidarea securității naționale.

După zece ani pot spune, fără rezerve, că poporul român este puternic și profund atașat valorilor democratice. România de astăzi este mai bine apărată și mai stabilă decât era în trecut, dar încă nu este ferită de provocări”, a afirmat președintele.

El a subliniat momentele dificile prin care a trecut țara, precum pandemia de COVID-19, războiul din Ucraina și amenințările la adresa statului de drept, dar și eforturile depuse pentru a moderniza Armata și a crește alocările pentru Apărare.

Printre cele mai importante inițiative menționate de Iohannis se numără „România Educată”, pe care a descris-o drept cea mai amplă consultare postdecembristă în domeniul educației. „Rezultatele nu se văd peste noapte, ci în timp, iar schimbarea va fi vizibilă odată cu noile generații”, a explicat președintele.

De asemenea, el a evidențiat implicarea României în proiectul european, sprijinul acordat Republicii Moldova și succesul obținut în finalizarea Mecanismului de Cooperare și Verificare.

Am fost un promotor fervent al statului de drept și al unei justiții independente. Doar prin integritate putem construi o societate în care fiecare cetățean să se simtă protejat și respectat”, a declarat Iohannis.

În încheiere, președintele a mulțumit românilor pentru încrederea acordată în cele două mandate și a exprimat emoția de a se despărți de această responsabilitate. „După două mandate și zece ani în care am avut onoarea de a fi în serviciul țării, mă despart de această responsabilitate cu recunoștință și admirație nemărginită pentru dumneavoastră, cetățenii țării noastre”, a concluzionat Klaus Iohannis.