- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
“Între noi e totul bine” în regia lui Radu Afrim
Spectacolul Teatrului Naţional "I. L. Caragiale" din Bucureşti Între noi e totul bine se va juca duminică, 30 aprilie, de la ora 19.00, la închiderea celei de-a 7-a ediţii a Festivalului de Teatru Ștefan Iordache – Caracal 2017.
Un memento dar şi un serios semnal de alarmă, ţesut în textura unei comedii negre de cea mai bună calitate, Între noi e totul bine aduce în scenă, sub inconfundabila semnătură regizorală a lui Radu Afrim, shakespearianul „a fi sau a nu fi”.
De data aceasta, într-un mod neaşteptat, pus în pagină de o foarte tânără scriitoare, Dorota Masłowska. Copil teribil al literaturii poloneze, autoarea ne implică şi ne cucereşte cu o răvăşitoare poveste despre generaţii sacrificate, despre pace şi război, existenţă şi non-existenţă. Avem în faţa ochilor cel mai absurd dintre filmele imaginate vreodată, pe scenă. Este însăşi imaginea haosului pogorât peste lume după cel de-al doilea război mondial. Fiinţa şi identitatea naţională prea puţin mai contează. Prezentul se preschimbă în trecut şi trecutul în viitor într-o clipă doar. Iar întreaga poveste, cu deznodământ imprevizibil, este agrementată scenic cu momente de music-hall, travestiuri, compoziţii şi întorsături de situaţie abil conduse regizoral de Radu Afrim.
Din distribuţie fac parte: Dorina Chiriac, Marius Manole (cu trei spectacole consecutive în ultimele două zile de festival!), Liliana Ghiţă, Istvan Teglas, Florentina Ţilea, Natalia Călin, Cezar Antal.