Înscrieri la a 10-a ediție a Concursului “Drumul spre celebritate”

Institutul Cultural Român organizează la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, în perioada 2-15 iulie 2018, a treia ediție #ADMUSICAM - o sesiune de două săptămâni de instruire în management personal

Tinerii pianisti, profesionisti sau iubitori ai intrumentului cu claviatură, sunt invitati să se înscrie la cea de-a X-a ediție a Concursului “Drumul spre celebritate”. Competiția se va desfăşura în perioada 25-27 octombrie 2019, în spaţiile încărcate de istorie şi frumuseţe ale Palatului Mogoşoaia.

Potrivit Asociaţiei “Pro Valores”, competitorii se vor lupta pentru obținerea Trofeului, care poată în acest an numele marelui pianist și compozitor Dan Mizrahi, precum și pentru a primi șansa unor reale oportunități de afirmare.

Concursul “Drumul spre celebritate”, este singura confruntare muzicală din România care în afara unor premii în bani, creează trambuline de promovare a tinerilor muzicieni, câștigătorul trofeului fiind invitaț să susţină un concert în cadrul stagiunii 2019-2020 a Orchestrei de Cameră Radio (sala Radio), precum şi recitaluri pe scene importante.

Totodată laureații la cele 14 categorii de vârstă vor putea evolua în cadrul unor gale care se vor desfășura în diverse spații culturale din țară.

În acest an concurenții vor fi împărțiți pe 14 grupe de vârstă și în două mari categorii: profesioniști și iubitori ai pianului, iar în juriul de specialitate se regăsesc nume importante ale artei sunetelor.

Regulamentul complet și condițiile de înscriere pe: https://www.asociatiaprovalores.ro/drumul-spre-celebritate-regulament/