„Inima în Gaz” se joacă la ART SAFARI‏

Spectacolul de teatru neconvențional Inima în Gaz. Dada Sex – De spălat mintea schioapă, în regia lui Dan Victor și produs de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, se va juca pe data de 8 mai 2016, ora 19:00, în cadrul expoziției ART SAFARI, care se desfășoară în perioada 5 -15 mai 2016, la Palatul Dacia – România, din strada Lipscani, nr 18-20.

Spectacolul de teatru, scris după textul lui Tristan Tzara pune în valoare concepția mișcării dadaiste bazată pe revoltă, provocare și incoerență.  Regizorul Dan Victor, împreună cu actorii Mihai Baranga, Andreea Duţă, Cristi Toma, Meda Victor, Pavel Ulici, Nicolae Nastasia și Mihai Căpăţână, dau viață unui text dramatic, supus unei declarate incoerențe, care sparge bariera convenționalului,  punând astfel publicul în fața lumii contemporane caracterizată de viziuni eclectice. Participanții la acest spectacol de teatru neconvențional vor avea ocazia să ia contact cu textele lui Tristan Tzara și ale lui G. Ribemont-Dessaignes, care au avut o puternică influență asupra artelor în secolul XX până în prezent, și de asemenea, să interacționeze direct sau indirect cu actorii, implicându-se în jocul lor.

Folosindu-ne de mijloacele comediei mute, de pantomimă, de elemente clovnerești, de dans-mișcări forțat ilustrative prin repetiții automate, de parodierea unor clișee teatrale, de parodierea falselor trăiri afective și falsei implicații în înalte poziții politice, niște figuri proeminent machiate, costumate în niste saci de polietilenă, îi primesc pe spectatori de la intrare după care vor provoca publicul, conform coordonatelor Mişcarii Dada, pe un traseu itinerant- sala Gabroveni, sala Lipscani și sala Coloanelor, unde este și finalul, vreme de 50 de minute – la un dialog, segmentat, din când în când, de un homeless care impinge un căruț pentru alimente, incantând bizar, „Cântecul Dada”, al lui Tzara, ori emițând diverse opinii, desigur, dadaiste. „Oamenii tablouri”, care după primele posturi vor veni în sala 1, „agățându-se” pe perete, vor interacționa cu spectatorii implicându-i în jocul lor, în diverse acțiuni, cu texte și cuvinte emise într-un fel anume, de exemplu, repetate până la desființarea sensului inițial, străbătând, figurativ, distanţa de la obsesiile incoerenţelor începutului de secol XX, la obsesiile incoerenţelor începutului de secol XXI, „mutate în saci de plastic”, răsfrậnte din cioburile unei oglinzi imaginare, fără nici o pretenţie de corupţie şi nici chiar de iluminare a mulţimilor.

Orice asemănare cu imediata realitate, impusă inconştientului tuturor, sugerată discret ori plasată neruşinat, prin diverse forme, mai mult sau mai puţin artistice, în numele iubirii aproapelui şia fireştii evoluţii fiinţei umane, este cu totul întamplatoare, declară regizorul Dan Victor.

Adaptare după textul Le Coeur à Gaz, cu texte de TRISTAN TZARA, şi cu fragmente din „Împaratul Chinei” al lui G. Ribemont-Dessaignes.

Actori:

MEDA VICTOR – Gură

ANDREEA DUȚĂ – Madelaine

PAVEL ULICI – Ochi

MIHAI BARANGA – Sprânceană

CRISTI TOMA – Ureche

NICOLAE NASTASIA – Gât

MIHAI CĂPĂȚÂNĂ – Nas

DAN VICTOR – Omul strâzii

Regie: DAN VICTOR

Scenografie și concepție artistică: DAN VICTOR

Intrarea se face pe baza biletului de la evenimentul ART SAFARI.